Rezultate ingrijoratoare privind colesterolul la copii
Statisticile efectuate pana in prezent arata ca viitorii adulti care au la zece ani colesterolul peste 160 mg/dl risca sa faca infarct la 35 de ani, daca nu sunt depistati si tratati corect inca de la aceasta varsta. Numarul celor afectati de hipercolesterolemie familiala este, in mod obisnuit, de 0,5 la suta, insa rezultatele partiale ale screening-ului arata ca procentul celor aflati intr-o situatie de risc este mult mai mare.
„Din cei aproape 300 de copii carora li s-a recoltat sange pana in prezent in cadrul proiectului CLIPA, peste 20% au valori ale LDL colesterolului mai mari de 100 mg/dl (3% au valori chiar mai mari decat 160 mg/dl), cu mult mai mari decat in previziunile noastre. Acest lucru este, probabil, doar partial cauzat de modificarile transmise genetic ce induc un nivel crescut al colesterolului (1 din 200 in statisticile europene), dar mai ales de modul de viata (alimentatie defectuoasa si sedentarism) pe care il practica de obicei locuitorii marilor orase”, a declarat prof. dr. Dan Gaita, presedintele Fundatiei CardioPrevent.
„Validarea acestor rezultate va fi facuta prin testarea gratuita la laboratoarele Synevo a copiilor si a parintilor acestora, in conditiile in care nivelul de LDL colesterol a fost peste 130 mg/dl. De mentionat ca datele copiilor evaluati nu au fost stocate in nici o baza de date si nici nu vor face obiectul unei cercetari, lasand parintilor libertatea de alegere a atitudinii medicale in continuare”, spune dr. Bogdan Mut-Vitcu, director medical al Fundatiei CardioPrevent.
Proiectul CLIPA pozitioneaza, la ora actuala, Timisoara pe harta oraselor civilizate ale Europei, facand parte dintr-un plan mai larg de sanatate a comunitatii locale.
Pentru informatii suplimentare poate fi contactat prof. dr. Dan Gaita, tel. 0744.832.707.
1 Comment
Pingback: Accidentul vascular cerebral poate fi prevenit (VIDEO) • VoxMedical | Viata si sanatate