Specialistul în nutritie-dietetica de la clinica clujeană Medisprof, Iulia Tutui, a câştigat unul dintre cele trei premii acordate în cadrul Congresului Internaţional de Tratament Împotriva Cancerului (ICACT), ce a avut loc la Paris în perioada 5-7 februarie 2013.
Clinica Medisprof a participat cu două lucrări inedite la sesiunile de postere de la congresul internaţional de oncologie. În urma acestora studiul realizat de nutriţionistul Iulia Tutui a fost selecţionat să fie prezentat în cadrul sesiunilor plenare şi a fost desemnat câştigător de către comitetul ştiinţific al evenimentului. Lucrarea premiată a analizat eficienta suplimentelor alimentare în reducerea efectelor secundare datorate chimioterapiei şi a fost iniţiată din dorinţa specialiştilor de la clinica din Cluj-Napoca de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor oncologici.
Cercetarea a fost desfăşurată pe un eşantion de 37 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer, cu vârsta cuprinsă între 27 şi 72 de ani. Acestora li s-a administrat o doză de 30 g de glutamina înainte de masă, iar în urma evaluării stării lor de sănătate s-a demonstrat că suplimentele orale au diminuat considerabil efectele secundare produse de citostatice. „Rezultatele înregistrate au evidenţiat faptul că suplimentele orale de glutamina reduc atât incidenta, cât şi severitatea episoadelor diareice şi a mucozitei datorate chimioterapiei. Totodată, cercetarea efectuată a arătat că glutamina protejează ţesuturile sănătoase şi sensibilizează celulele tumorale pentru un răspuns mai bun la tratamentul antitumoral” afirma Iulia Tutui, câştigătoarea premiului de la congresul internaţional de oncologie de la Paris.
Aflat la cea de a douzeci şi patra ediţie, congresul internaţional de la Paris este unul dintre evenimentele de referinţă din domeniul oncologic la nivel mondial, acesta reunind numeroase personalităţi medicale din întreaga lume.
„Suntem mândri că echipa Medisprof a participat la acest congres şi, mai ales, ne bucura faptul că specialistul nostru în nutriţie a câştigat un premiu atât de important. Studiul desfăşurat la clinica noastră reprezintă un pas înainte în cercetarea importanţei elementelor de nutriţie în tratamentul oncologic, iar distincţia primită este cu atât mai valoroasă, cu cât evenimentul a fost unul acreditat ESMO, UEMS şi ACOE” afirma managerul clinicii Medisprof, dr. Carolina Udrea.
De asemenea, cea de a doua lucrare cu care echipa Medisprof a participat la sesiunea de postere a fost una dintre cele mai apreciate. Ea a fost realizată de psihologul Ancuţa David şi a urmărit impactul simptomelor secundare datorate chimioterapiei asupra calităţii vieţii la pacientele diagnosticate cu carcinom mamar.
Clinica Medisprof a fost înfiinţată în anul 2003 în Cluj Napoca, unul dintre principalele sale obiective pe parcursul dezvoltării fiind sprijinirea şi îmbunătăţirea reţelei medicale oncologice din România. Pe lângă secţia de oncologie, clinica Medisprof pune la dispoziţia pacienţilor şi servicii de medicină de familie, medicina muncii, analize laborator, psihologie clinică şi nutritie-dietetica.
Sursa: Televiziunea Medicala