Oxiuri – totul despre boala parazitara

Oxiuri cauzeaza boala parazitara numita oxiuriaza, care este foarte frecventa si afecteaza toate varstele in special copiii, favorizata de viata in colectivitate.

Oxiuriaza este cauzata de Enterobius vermicularis, un parazit cunoscut inca din antichitate, apartinand increngaturii Nematoda. Se recunoaste, in prezent, o a doua specie numita Enterobius gregorii.

Oxiurul este un vierme cilindric mic de circa 1 cm lungime, alb galbui, care traieste in cec. Femela matura, cu uterul plin cu oua migreaza noaptea si depune ouale in regiunea perianala si perineala provocand un prurit anal nocturn; ouale embrioneaza in circa 6 ore, devenind infectioase, si contamineaza hainele, lenjeria de pe pat, aerul si praful incaperii.

Sursa de Enterobius vermicularis este reprezentata de omul infestat cu oxiuri. Persoana parazitata cu Enterobius vermicularis poate vehicula ouale din regiunea perianala in cavitatea bucala, fie direct, prin maini contaminate din zona perianala (autoinfectie), fie indirect, contaminand diferite obiecte (pijamale sau lenjerie de pat) sau alimente. Dupa ingestia oualor infectante, embrionii eclozeaza in duoden, naparlesc si devin adulti in 36-53 zile.

Oxiuriaza apare sub forma de epidemii familiale sau institutionale. Este o boala cronica, datorita autoinfectarii sau reinfectarii cu oua luate de la membrii familiei sau din surse extrafamiliale. Ciclu de viata a oxiurilor este strict intraluminal intestinal, provocand simptome gastro-intestinale, in special pruritul anal intens. In timpul migratiei ectopice a oxiurilor (in tractul genital, cavitatea abdominala, tractul urinar, ficat, splina, rinichi, plamani) pot aparea semne extradigestive. Diagnosticul este usor si se bazeaza pe evidentierea femelei adulte si a oualor prin amprenta anala luata pe banda adeziva (scotch).

Tratamentele actuale cu benzimidazoli (mebendazol, flubendazol, albendazol), pamoat de pirantel, pamoat de pirvinium sunt bine tolerate si foarte eficiente in cazul in care sunt insotite de masuri de igiena riguroasa.

Cuprins:

1. Generalitati
2. Ciclul de viata
3. Transmitere oxiuri
4. Factori favorizanti
5. Simptoome
6. Complicatii
7. Diagnostic
8. Tratament
9. Preventie

Oxiuri – Ciclul de viata

Oxiurul este monoxen, ciclu de dezvoltare avand loc numai intr-o singura gazda, omul.

Persoana parazitata cu Enterobius vermicularis poate vehicula ouale din regiunea perianala in cavitatea bucala, fie direct, pe degete, fie indirect, contaminand diferite obiecte sau alimente.

Dupa ingestie, ouale infectante eclozeaza in stomac si duoden si dau nastere la o larva rabditoida. Aceasta larva, putin mobila si lipsita de armatura cefalica, cu o lungime de 140–150 µm, migreaza spre ileon, cec si apendice. Prin doua naparliri, in intestinul subtire, larvele devin viermi adulti in momentul in care ajung in zona ileocecala.

Viermi adulti se localizeaza in regiunea ileocecala a intestinului, mai ales in cec, dar se pot misca de obicei de-a lungul tractului gastro-intestinal de la stomac la anus. Viermii adulti se hranesc cu continut intestinal si se ataseaza de mucoasa intestinala atunci cand se hranesc probabil cu celule epiteliale si bacterii.

Timpul total de la ingestia oualor pana la maturitatea sexuala a viermilor este de 15-43 zile. Dupa copulare in regiunea ileocecala, masculii raman pe loc sau mor si sunt expulzati in fecale, in timp ce femelele se detaseaza de mucoasa colonica si migreaza activ de-a lungul colonului spre regiunea anala. Ele progreseaza 12–14 cm pe ora.

Cand uterul este umplut cu oua, femela gravida traverseaza anusul, mai ales noaptea, si depune in pliurile mucoasei anale, la nivelul marginii anale, 4.000–17.000 oua (in medie 10.000), in circa douazeci de minute. Uneori, parazitul migreaza si in afara anusului, depunand ouale in regiunea perianala si perineala. Migrarea femelelor spre orificiul anal se face de obicei noaptea, dupa ce bolnavul se culca, fiind insotita de un prurit anal si perianal dezagreabil.

Dupa depunerea oualor, femelele mor si sunt eliminate. In momentul depunerii, ouale contin embrioni giriniformi, imaturi si neinfectanti. Daca gradul de umiditatea (40%) si temperatura (36-37ºC) sunt favorabile, ele se transforma in aproximativ 6 ore in larve vermiforme, infectante, proces ce este initiat de contactul cu oxigenul atmosferic. Aceste conditii sunt indeplinite in mucusul rectal si anus.

Ouale contamineaza hainele, lenjeria de pe pat, aerul si praful incaperii. Intr-un mediu cu un nivel de umiditate de 50% si o temperatura in jurul 21°C, ouale supravietuiesc mai mult de 20 de zile. In mediul ambiant, ouale sunt viabile de la cateva zile pana la 3 saptamani. Larvele din oua sunt rezistente la putrefactie si dezinfectanti, la temperaturi scazute ouale raman viabile pana la o saptamana. Ele rezista circa zece zile la desicare.

Uneori are loc o retroinfectie (retrofectiune), cand ouale de oxiuri, depuse in regiunea perianala, eclozeaza spontan si larvele patrund retrograd, in mod activ, prin orificiul anal, urcand pe tractul intestinal, unde se transforma in adulti.

Durata medie a ciclului de viata este de 3 saptamani, variind intre 15 si 45 de zile.

Transmitere oxiuri

Exista patru moduri recunoscute de transmitere: transmiterea directa (autoinfectia), transmiterea indirecta, inhalarea si retroinfectia.

• Autoinfectia de oxiuri prin transmiterea directa de oua infectante de la zona perianala si anus spre cavitatea bucala, prin intermediul unghiilor si mainilor contaminate, este favorizata de pruritul si gratajul regiunii anale. Acesta autoinfestare, frecventa la copii, explica infectarile masive si repetate din cauza introducerii degetelor sau a mainilor murdare in gura.
• Transmiterea indirecta de oxiuri prin intermediul obiectelor si alimentelor contaminate de ouale infectante care au fost depuse de degetele murdare. Transmiterea indirecta are loc prin manipularea lenjeriei de pat, prosoapelor, etc. contaminate. Ouale de pe aceste obiecte sunt transmise spre cavitatea bucala si apoi ingerate prin intermediul mainilor sau prin ingestia alimentelor contaminate.
• Inhalarea si apoi ingestie oualor embrionate de oxiuri suspendate in praf. Acest mod de transmitere este favorizat de prezenta oualor pe lenjeria de pat, haine, perdele, covoare, pereti si pe obiectele de uz casnic contaminate de persoanele infectate. Ouale microscopice sunt foarte usoare si sunt purtate peste tot de curentii de aer si se depun rapid pe aceste obiecte; ele raman viabile la temperaturi scazute, umiditate pana la o saptamana. Ouale au fost gasite in praful din salile de clasa si bufetele scolare, asigurand o sursa de infectie, nu numai pentru copii, ci si pentru profesori si alte categorii de personal scolar. Inhalarea oualor are loc prin manipularea sau scuturarea pijamalelor sau a lenjeriei de pat contaminate, prin maturarea camerele sau prin stergere prafului. Uneori ouale pot ramane in nas pana cand eclozeaza. Acest lucru, impreuna cu scobitul in nas, explica prezenta ocazionala a oxiurilor in nas.
• Retroinfectia (sau retrofectia, retrofectiunea), se produce atunci cand ouale de oxiuri, depuse in regiunea perianala, eclozeaza spontan la nivelul marginii anale si larva se reintoarce in mod activ pe cale retrograda in rect si apoi in cec unde se transforma in vierme adult. Acest mod de transmitere ramane totusi controversat. Retroinfectia este favorizata de pliurile perianale murdare timp indelungat. Eclozarea oualor in timp ce acestea se afla inca in interiorul intestinului nu are loc, totusi ele probabil pot ecloza in timpul constipatiei.

Oxiurii nu pot fi transmisi de caini si pisici

Contrar credintei populare, oxiurii nu pot fi transmisi de caini si pisici, deoarece aceste animale sunt nu sunt infestate de oxiuri. Dar aceste animale pot colectiona ouale din mediul ambiant pe blana lor si pot servi ca sursa de infectie pentru oameni care ii miroase sau mangaie afectuos.

Factori favorizanti

Factorii favorizanti ai infestarii sunt:

• greutatea mica a oualor;
• factorii de mediu;
• viata in colectivitati;
• varsta mica;
• igiena precara.

Greutatea mica a oualor. Din cauza greutatii mici a oualor, ele se pot raspandi cu usurinta, fiind purtate peste tot de curentii de aer. Ouale se gasesc pe lenjeria de pat, haine, obiecte de uz casnic, sau sunt transportate prin maini. In colectivitati, ele pot fi gasite pe pereti, in salile de clasa, pe chiuvete, in toalete.

Factorii de mediu. Mediul cald, umed, favorizeaza supravietuirea indelungata a oualor in exteriorul organismului. Intr-un mediu cu un nivel de umiditate de 50% si o temperatura in jurul 21°C, ouale supravietuiesc mai mult de 20 de zile.

Viata in colectivitati. Viata in grup (familii numeroase, scoli, internate, tabere de vara, spitale, in special cele de psihiatrie, etc.) favorizeaza transmiterea oxiurilor. In cadrul aceleiasi familii, dupa o infestare initiala a unui membru, oxiuriaza afecteaza rapid toti membrii familiei, devenind o „afacere de familie”.

Varsta mica. Cu cat pacientul este mai mic, cu atat este mai expus infectiei. Cel mai adesea sunt afectati copiii mici scolarizati cu varsta intre 5-10 ani.

Igiena precara este un factor care poate contribui la transmiterea infectiei. Cu toate acestea, oxiurii pot fi gasiti in familii cu niveluri socio-economice ridicate si cu o igiena riguroasa.Oxiuri – simptome

Oxiuriaza este o boala cronica, datorita autoinfectarii sau reinfectarii cu oua luate de la membrii familiei sau din surse extrafamiliale.

Oxiuriaza este adesea (in o treime din cazuri) o parazitoza asimptomatica, datorita prezentei unui numar mic de viermi in tubul digestiv. Intr-un studiu suedez referitor la copii de varsta scolara, 21% dintre ei erau purtatori de oxiuri si nu prezentau nici un simptom. Acest lucru este mai frecvent la populatia adulta.

In infectiile masive, ca urmare mai ales a rolului important jucat de autoinfectie, numarul de paraziti devine considerabil si prezenta lor este relevata de o serie de simptome si complicatii, datorate mai ales localizarilor ectopice a oxiurilor (dermatita, apendicita, endometrita, salpingita, uretrita, infectii ale tractului urinar si vulvovaginite).

Simptome digestive

Simptomul principalul si cel mai constant este pruritul anal si perianal, care este considerat ca patognomonic pentru oxiuriaza. El este prezent la aproximativ 30% dintre pacienti, maximal seara si noaptea, caldura din pat provocand o activitate intensa a femelelor gravide de oxiuri pe mucoasa anala si pe tegumentele perianale. Intensitatea sa este variabila, in functie de sensibilitatea individuala si de posibilitatea existentei unei componente alergice, putand deveni insuportabil.

Pruritul anal si perianal obliga pacientul sa se scarpine, antrenand leziuni de grataj, cu hemoragii, eczema, suprainfectie cu bacterii piogene in regiunea perineala. Examinarea marginii anale poate pune in evidenta leziuni congestive cu hemoragii punctiforme provocate de muscaturile viermelui femela. In plus, marginea anala poate fi acoperita de un mucus gros si adesea sangeros continand oxiuri si numeroase oua.

Alte tulburari intestinale sunt mai putin caracteristice: durerile abdominale nesistematizate pot fi intalnite la 20% dintre pacienti. Oxiurii pot produce o inflamatia cronica a intestinului, responsabila de diaree cu scaune moi, acoperite de mucus, adesea cu striuri de sange. Greata si vomele sunt rare.

Manifestari neuropsihice

Tulburarile nervoase si modificarile de caracter nu sunt rare, in special in randul copiilor: iritabilitate, agitatie diurna si nocturna, nervozitate, scaderea capacitatii de concentrare, scrasnit din dinti nocturn, insomnie si cosmaruri provocate de pruritul nocturn intens, uneori convulsii, enurezis. Este posibil ca fenomenul de enurezis intalnit la copii sa fie secundar infectiei cu Enterobius vermicularis, intrucat de multe ori dispare dupa indepartarea parazitului.

Tulburarile neuropsihice pot avea un impact asupra starii generale, cauzand astenie, anorexie si scadere in greutate, si asupra activitatii scolare si familiale.

Oxiuri – complicatii

Complicatii dermatologie provocate de oxiuri

Oxiurii pot fi la originea leziunilor perianale, cum ar fi granuloamele, abcesele, celulita recidivanta. Granuloamele cauzate de Enterobius vermicularis se manifesta ca o masa dureroasa, fara semne de infectie.

Se observa uneori leziuni eczematoase ale regiunii perineale, foliculite sau dermatite bacteriene ale feselor, leziuni eritematoase papuloase perianale.

Complicatii genitale si urinare provocate de oxiuri

In infectiile masive, in special in perioada de depunere a oualor, femelele de Enterobius vermicularis pot migra in zona vulvara, provocand o vulvovaginita pruriginoasa sau pot patrunde in tractul urinar, provocand infectii urinare. Au fost raportate granuloame cauzate de oxiuri in vulva.

Pruritul vulvar cu o vulvovaginita este destul de frecvent, mai ales la fetitele prepubertare. La femei, oxiuri pot antrena vaginita, metrita, salpingita, endometrita, anexita, care se manifesta prin leucoree, dureri pelviene, sau dispareunie. Dismenoreea, chiar si hemoragii genitale postmenopauzale sunt uneori observate.

Infectii urinare recurente pot fi asociate cu oxiuri, in special la fetite. In timpul migrarii lor de la anus spre tractul urogenital, viermii pot vehicula germeni, cum ar fi colibacilii (Escherichia coli).

La barbat, cazuri de prostata au fost descrise. Oxiurii pot penetra in uretra masculina, dupa un raport sexual anogenital, si provoca o inflamatie acuta.

Complicatii digestive provocate de oxiuri. Apendicita oxiurica

Enterobius vermicularis poate patrunde in apendice, unde provoca o apendicita acuta sau cronica. Prezenta oxiurilor la acest nivel explica cele 40% din apendicitele acute la care nu se constata un obstacol evident.

Prezenta oxiurilor in apendicele ileocecal a fost observata mult timp in urma, dar rolul lor in patogeneza apendicitei acute este un subiect controversat. Prevalenta prezentei oxiurilor in piesele anatomice din apendicectomii variaza intre 2,5–8,1%. Frecventa maxima a oxiuriazei apendiculare a fost constata inainte de varsta de 15 ani.

In cele mai multe cazuri, apendicele prezinta semne cronice sau subacute de inflamatie, rareori semne de apendicita acuta, catarala, flegmonoasa sau supurata. Oxiurii sunt de multe ori endoluminali (90% din cazuri), rareori intraparietali, deoarece ei nu pot penetra mucoasa decat in cazul in care aceasta este lezata.

Majoritatea autorilor considera ca oxiurii sunt responsabili pentru tabloul dureros apendicular functional, dar nu pentru apendicita organica si recomanda un tratament simplu antiparazitar in apendicopatia oxiurica.

Atunci cand parazitii ajung in cavitatea peritoneala, ei determina o peritonita pelviana si formarea unor granuloame.

Oxiurii pot provoca o ileocolita eozinofilica acuta, ulceratii ileale si colice, care pot mima boala Crohn la un examen endoscopic. Aceste forme invazive intestinale a oxiuriazei au loc atunci cand exista deja alte leziuni ale mucoasei. Uneori poate fi gasit un colon iritabil. A fost descris un caz de perforatie ileala provocata de Enterobius vermicularis, fara leziune preexistenta.

Diagnostic – oxiuri

Diagnosticul parazitologice direct

Diagnosticul parazitologice direct este examenul de referinta, si se bazeaza pe evidentierea parazitului adult si a oualor caracteristice ale oxiurilor.

Evidentierea viermilor adulti

De cele mai multe ori bolnavii vad si recunosc parazitul. Depistarea viermilor adulti trebuie facuta la nivelul regiunii perianale, in vagin, dar si in scaune sau lenjeria de corp unde ei pot fi emisi spontan sub forma de mici viermi albi, mobili, masurand 9-12 mm in lungime, cu o parte posterioara efilata si ascutita. Acestia sunt, de obicei, femele adulte, iar masculii, cu lungime mai scurta (3-5 mm), nu sunt gasiti practic niciodata.

Acesti paraziti care se pot recunoaste cu ochiul liber, sunt usor de distins de un tricocefal adult (3-5 cm lungime), de o tenie (vierme plat si foarte lung, segmentat in inele), de o ascarida (15-40 cm lungime), de o larva de musca (mai mare) sau de larva mustei mediteraneene a fructelor (Ceratitis capitata).

Oxiurii pot fi, de asemenea, observati in timpul unui examen rectoscopic sau colonoscopic.

Daca este necesar sa se masoare incarcatura parazitara al unui subiect infestat, numai formele adulte trebuie sa fie numarate din cauza absentei pontei in tubul digestiv.

Administrarea prealabila a unui antihelmintic (de ex. pamoat de pirantel 10 mg/kg) permite culegerea formelor mature si imature ale helmintilor sensibili.

In unele cazuri, diagnosticul poate fi o descoperire histologica cu ocazia examenului pieselor anatomice, mai ales in timpul interventiilor pe apendice, epiploon, mucoasa intestinului subtire, un abces perianal, organele genitale feminine sau exceptional plaman, esofag, fosele nazale.

Evidentierea oualor

Depistarea oualor de oxiuri ramane totusi cel mai bun examen diagnostic. Metoda coproparazitologica clasica de depistare a oualor (examen direct, in strat gros, etc.) este inutila, deoarece ouale localizate in pliurile anale sunt evidentiate cel mai eficient prin metoda amprentei anale pe banda adeziva sau celofan (metoda Graham cu banda adeziva)

Recoltarea oualor se face la nivelul marginii anale, de preferinta dimineata, dupa trezire, si inainte de orice toaleta locala sau a defecarii, prin metoda Graham cu banda adeziva transparenta sau celofan. Aplicarea unei fasii de banda adeziva foarte transparente trebuie facuta pe mai multe sectoare ale marginii anale, distantand pliurile anale. Aceasta banda adeziva trebuie sa fie apoi lipita pe o lama de microscopie de sticla, iar apoi observata sub un microscop la o marire mica (x 20 sau x 40). Pot fi, de asemenea, aplicate in mod direct pe marginea anala lame colante din plastic, flexibile, incasabile.

Examen coproparazitologic clasic evidentiaza ouale numai intr-o proportie de 5-10% din cazuri si este putin rentabil, chiar la persoane care gazduiesc un numar mare de viermi adulti in tractul digestiv, femelele depunand ouale lor numai la nivelul marginii anale unde ele se acumuleaza intre pliuri. Prin metoda amprentei anale pe banda adeziva se pot detecta la un prim examen peste 50% din cazuri.

Ca si in cazul altor examene coproparazitologice, repetarea acestui examen la intervale de cateva zile, mai ales in perioadele de prurit anal, permite cresterea rentabilitatii diagnosticului.

Trei esantioane prelevate in medie permit diagnosticarea oxiuriazei in mai mult de 80% de cazuri. Dupa patru examene parazitologice ale scaunului se surprind majoritatea cazurilor. Pentru a exclude un diagnostic de oxiuriaza sunt necesare 7 examene efectuate la interval de 2 zile.

In cazul obtinerii unui rezultat pozitiv, se recomanda sa fie investigati si ceilalti membrii ai familiei (mai ales copiii), din cauza ca oxiuriaza este o boala cu transmitere intrafamiliala.

Diagnostic parazitologice indirect

Nici un test imunologic serologic nu este, in prezent, suficient de sensibil si specific, pentru a permite un diagnostic pozitiv al oxiuriazei.

In unele cazuri se observa o hipereozinofilie sanguina moderata (10-20%).

Tratament – oxiuri

Exista actualmente o gama de medicamente oxiuricide foarte eficiente, putin toxice si usor de utilizat.

Benzimidazoli

• Mebendazolul (Vermox, Permazole, Thelmox) si flubendazolul (Fluvermal) sunt derivati de imidazol cu spectru larg de activitate, slab absorbiti din tubul digestiv. Ei inhiba absorbtia glucozei de catre nematod. Toleranta este excelenta, foarte rare apar tulburari digestive: dureri abdominale, greata, diaree. Ei sunt eficace la o posologie de un comprimat de 100 mg in doza unica.
• Albendazolul (Zentel), de asemenea, foarte eficient si bine tolerat, rar apar tulburari digestive si cefalee. Se utilizeaza in doza de un comprimat de 400 mg in doza unica.
• Pamoat de pirantel (Combantrin, Helmintox). Foarte activ pe oxiuri, aceasta exercita, prin actiunea curarizanta, o blocare neuromusculara care imobilizeaza parazitii si antreneaza eliminarea lor. Foarte slab absorbit de mucoasa intestinala, toxicitatea sa este nula, rar apar tulburari digestive, exceptional apar cefalee, ameteli, astenie, tulburari de somn, rash cutanat. Posologia este de 11 mg/kg in priza unica, fara a depasi 1 g.
• Embonat sau pamoat de pirviniu (Povanyl, Vermigal). Aceasta este unul dintre cele mai vechi medicamente utilizate in tratamentul oxiuriazei. Pe baza de cianina, el probabil blocheaza absorbtia glucozei. Toleranta este buna in afara de cazuri rare de greata, vome, dureri abdominale si cefalee. Scaunele sunt colorate in rosu timp de 2-3 zile, ceea ce trebuie semnalat parintilor copiilor tratati. Acesta este utilizat in posologie de 5 mg/kg in priza unica.

Posologia medicamentelor disponibile in Romania

• Zentel 200 mg, comprimate filmate

Adulti, adolescenti si copii cu varsta peste 6 ani – 400 mg (2 comprimate) in doza unica

• Zentel 0,4 g/10 ml suspensie orala

Adulti si copii cu varsta peste 2 ani – 400 mg (10 ml) doza unica
Copii cu varsta intre 1-2 ani – 200 mg (5 ml) doza unica

• Vermox 100 mg comprimate

Adulti si copii cu varsta peste 2 ani – un singur comprimat doza unica

• Permazole 100 mg/5 ml, suspensie orala

Adulti, adolescenti si copii cu varsta peste 2 ani – 100 mg mebendazol (5 ml suspensie orala Permazole), in priza unica

• Helmintox comprimate filmate 125 mg, 250 mg, suspensie orala 125 mg/2,5 ml

La adulti si copii doza uzuala este de 10-12 mg pirantel/kg, in priza unica:
– copii: 1 lingurita dozatoare sau 1 comprimat filmat de 125 mg pentru o greutate corporala de 10 kg.
– adulti sub 75 kg: 6 lingurite dozatoare sau 3 comprimate filmate de 250 mg.
– adulti peste 75 kg: 8 lingurite dozatoare sau 4 comprimate filmate de 250 mg.

Indiferent de produsul medicamentos utilizat, trebuie repetata priza de oxiuricide 15 zile mai tarziu, tratati simultan toti membrii familiei sau colectivitatii in care a aparut un caz de oxiuriaza si aplicate cu scrupulozitate masurile de igiena. Scolarii, care sunt expusi constant la infectie, necesita repetarea tratamentului din 3 in 3 luni, pentru a mentine infectia la un nivel scazut.

In caz de oxiuriaze recidivante, se poate folosi urmatoare schema terapeutica pentru pacient si anturajul sau: flubendazolul sau mebendazol comprimate de 100 mg pe zi timp de 3 zile, apoi 1 comprimat la fiecare 15 de zile timp de 2 luni.

Tratamentul simptomatic consta in administrarea locala, in regiunea perianala, a unui unguent rectal care calmeaza pruritul si retine in acelasi timp si parazitii si ouale (Doxiproct plus, Hemorzon, Proctolog, Ultraproct). Indepartarea acestora se realizeaza prin spalarea zilnica a regiunii perianale cu apa calda si sapun.

Preventie – oxiuri

Preventia generala se realizeaza prin respectarea stricta a regulilor de igiena personala. Aceste masuri se aplica persoanelor contaminate si anturajului lor, in special familiei.

Masuri destinate luptei impotriva autoinfectiei cu oxiuri:

• schimbarea zilnica si in ziua tratamentului a lenjeriei de pat, lenjeriei de corp si rufelor;
• spalarea mainilor cu perierea unghiilor dupa fiecare scaun si inainte de mese;
• spalarea regiunii perianale cu sapun;
• taierea unghiilor cat mai scurt posibil;
• evitarea roaderii unghiilor (un obicei frecvent intalnit la copii);
• evitarea contactului mainilor cu regiunea perianala sau scarpinarii regiunii perianale prin imbracarea unei pijamale inchisa pentru a evita contactul direct intre degete si anus in timpul pruritului nocturn;
• educatia copiilor, in sensul evitarii introducerii degetelor in gura.

Masuri destinate luptei impotriva diseminarii oxiurilor:

• curatarea si dezinfectarea obiectelor uzuale ale copilului (jucarii, parul papusilor etc.);
• curatarea bancilor scolare si podelelor camerelor;
• mentinerea curateniei generale in casa sau in spatiile in care se afla colectivitati (crese, gradinite, scoli, birouri, spitale);
• evitarea scuturarii asternuturilor persoanelor infectate deoarece se pot disemina ouale.

Combaterea oxiurozei in colectivitatile de copii este greu de realizat.

Enterobioza fiind o boala foarte contagioasa, se indica tratarea simultana a tuturor membrilor familiei sau colectivitatii in care a aparut un caz de oxiuriaza, utilizand mebendazol, pamoat de pirantel, embonat de pirviniu sau albendazol.

sursa