Parteneriatul încheiat de GSK cu Salvați Copiii Internațional urmărește salvarea vieților a un million dintre cei mai săraci copii din lume. Colaborarea dintre cele două organizații vizează cooperarea și schimbul de experiență și de resurse pentru combaterea unora dintre cele mai importante cauze de mortalitate infantile din lume.
Printre principalele inițiative ale acestui parteneriat se numără transformarea unei substanțe antiseptice, folosite, în general, în apa de gură, într-un produs capabil să salveze viețile nou-născuților, precum și introducerea unui antibiotic sub formă de pulbere, în doze ușor de administrat copiilor, pentru a combate pneumonia – una dintre principalele boli care încă decimează copiii sub cinci ani, în multe zone de pe glob.
În premieră, organizația Salvați Copiii se va implica în sprijinirea eforturilor companiei GlaxoSmithKline de cercetare și dezvoltare de medicamente pentru copii. Cele două vor înființa o comisie de cercetare pediatrică, pentru a accelera progresele înregistrate în cadrul cercetărilor destinate salvării vieților copiilor de până la cinci ani și pentru a identifica modalități de implementare a soluțiilor pe o scară cât mai largă, în țările aflate în curs de dezvoltare. GSK va avea astfel șansa să beneficieze de expertiza de teren a organizației Salvați Copiii, pentru a putea ajunge la copiii din cele mai izolate și marginalizate comunități și a le oferi asistență medicală de bază.
Parteneriatul dintre GlaxoSmithKline și Salvați Copiii se va concentra, de asemenea, și pe extinderea acoperirii vaccinale în rândul copiilor săraci, pe creșterea investițiilor în personalul sanitar, precum și în dezvoltarea unui produs nutritiv de tip “low-cost”, pentru a combate malnutriția în rândul copiilor.
Programele-pilot vor fi lansate în Republica Democrată Congo și Kenya. Derularea programelor în cele două țări va fi strict monitorizată, iar toată experiența privind modul în care pot fi salvați copiii pe scară largă va fi folosită pentru implementarea unor programe similare și în alte țări din Africa Sub-Sahariană, Asia și America Latină.
Trebuie spus că, deși au fost înregistrate progrese în acest domeniu, aproape șapte milioane de copii au murit, în 2011, din cauza lipsei de acces la asistență medicală de bază, vaccinuri sau alimente nutritive. Prin proiectele care urmează a fi implementate în cadrul acestuia, parteneriatul dintre GlaxoSmithKline și Salvați Copiii își propune să salveze viețile a un milion de copii în următorii cinci ani.
“Acest parteneriat este unul care sparge cu adevărat gheața, implicând două organizații total diferite, decise însă să lucreze împreună, în modalități total inovative, pentru a salva viața a un milion de copii. În trecut, Salvați Copii nu ar fi putut concepe o colaborare cu o companie farmaceutică, așa cum este GSK. Dar eu cred că putem obține împreună beneficii uriașe pentru copii, dacă vom valorifica, așa cum trebuie, puterea de inovație, de cercetare și de implementare la nivel global de care dispune GSK“, a declarat Justin Forsyth, director executiv al organizației “Salvați Copiii”.
“Un parteneriat de o asemenea anvergură ne oferă oportunitatea de a face ceva extraordinar : să salvăm viețile a un milion de copii și să îmbunătățim nivelul de trai pentru alte câteva milioane. Principala motivație a oamenilor din GSK constă tocmai în dezvoltarea unor medicamente inovatoare, care pot salva viețile oamenilor, dar și în modul prin care le putem oferi celor care au nevoie de ele. Unindu-ne forțele cu Salvați Copiii, avem șansa să amplificăm aceste eforturi și să generăm o schimbare la nivel global, astfel încât copiii să nu mai moară din cauza unor boli care pot fi prevenite. Sper ca acest parteneriat inspiră angajații GSK și stabilește un nou standard pentru modul în care companiile și ONG-urile pot lucra împreună pentru a atinge un obiectiv comun“, a declarant Sir Andrew Witty, CEO GSK.
Principalele obiective ale acestui parteneriat sunt:
· Folosirea clorhexidinei, o substanță antiseptică aflată în apa de gură Corsodyl, produsă de GSK, la curățarea cordonului ombilical al nou-născuților pentru a preveni infecțiile grave, o cauza majoră de deces la bebeluși în țările sărace. Studii din Asia de Sud sugerează că această intervenție simplă ar putea preveni până la unul din șase decese.
· Introducerea și autorizarea cât mai rapidă a unui antibiotic pentru copii, sub formă solubilă, pentru tratarea pneumoniei, o boală care ucide 1,4 milioane de minori sub cinci ani, în țările cu o incidență crescută a acestei afecțiuni. Medicamentul va fi dezvoltat în doze cât mai ușor de administrat în rândul bebelușilor și a copiilor cu vârste fragede. GSK va lucra, de asemenea, alături de Salvați Copiii, pentru dezvoltarea unei formule și mai ușor de administrat a acestui medicament pentru zonele în care accesul la apă sau la lapte nu este deloc facil.
· Extinderea gradului de acoperire a vaccinării în rândul comunităților cel mai greu accesibile. Una dintre soluții vizează, de exemplu, folosirea mai eficientă a platformelor tehnologice mobile. Părinților li se va reaminti periodic, prin intermediul mesajelor SMS, când trebuie să le administreze copiilor vaccinurile. De asemenea, personalul sanitar și instituțiile din domeniul medical vor fi dotate cu telefoane inteligente, care să le permită înregistrarea și monitorizarea permanentă a calendarului de vaccinări.
· Cercetarea și promovarea unui nou produs de nutriție accesibil, pentru combaterea flagelul malnutriției, cauza principală pentru care unul din trei copii în vârsta de cinci ani își pierd viața, la ora actuală, în zonele sărace din lume. O echipă comună a GSK și Salvați Copiii efectuează, în prezent, cercetări în Kenya pentru dezvoltarea unui produs nutrițional de tip low-cost pentru cele mai sărace familii.
· Realizarea de investiții în rândul personalului sanitar, pentru a asigura asistența medicală în cele mai sărace comunități și reducerea, astfel, a deficitului de cel puțin 3,5 milioane de lucrători din sistemul de sănătate. Acești oameni pot livra vaccinuri și medicamente esențiale pentru sugari și copii mici, pot oferi consiliere medicală și pot trata malnutriția.
· Dezvoltarea de programme-pilot de intervenție în țări precum Republica Democratică Congo (RDC) și Kenya, evoluția acestora urmând să fie monitorizată îndeaproape. Ne dorim să determinăm foarte clar modul în care un astfel de parteneriat poate salva vieți omenești, înainte de a dezvolta programe similare pe scară largă și în celelalte țări aflate în curs de dezvoltare.
· Dezvoltarea unui plan prin care companiile pot obține rezultate mai bune în cadrul programelor de responsabilitate socială, atât prin implicarea în problemele de sănătate și de dezvoltare, cât și prin concentrarea eforturilor pe aceleași paliere de acțiune, pentru a ne asigura că problematica sănătății și bunăstării copiilor este menținută pe agenda globală a dezbaterilor curente.
· Implicarea tuturor angajaților GSK, la nivel global, în acțiuni voluntariat și de strângere de fonduri, în scopul creșterii gradului de conștientizare. Ambiția noastră este să încurajăm oamenii din GSK să strângă peste 1,1 milioane de euro anual, sumă care va fi dublată apoi de GSK. Prin această acțiuni, dar și prin alte donații către Salvați Copiii, GSK și-a luat angajamentul de a dona aproape 18 milioane euro în cadrul parteneriatului. În același timp, vor fi făcute contribuții suplimentare prin intermediul programelor de cercetare-dezvoltare specific.
Salvați Copiii și GSK cooperează de opt ani la o serie de proiecte în domeniul sănătății publice, inclusiv în cadrul inițiativei GSK de a reinvesti 20% din profiturile sale în țările cel mai puțin dezvoltate. Fondurile sunt destinate programelor comunitare de consolidare a infrastructurii din sistemul de sănătate, în special prin formarea personalului medical comunitar.
Sursa: Televiziunea Medicala
1 Comment
Pingback: Viața nou-născuților este pusă în pericol de lipsa personalului medical din maternităţi