Prima ediție a Cursului internațional de patologie a umărului, organizat în aceste zile în Clinica II de Ortopedie –Traumatologie a Spitalului Județean Timișoara, a adus celor aproape 60 de participanți ocazia de a învăța noi modalități de rezolvare a problemelor umărului. Coordonat de conf.dr. Jenel Marian Pătrașcu, evenimentul a cuprins prezentări teoretice, operații live de patologie a umărului, precum și intervenții chirurgicale efectuate pe mulaje, de către cursanți.
„Începând cu data de 23 avem în desfășurare un curs internațional de patologia umărului, sub egida Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, de asemenea sub egida Societății Române de Ortopedie, a Societății Române de Artroscopie. În cadrul acestui curs au loc o serie de prezentări de lucrări, de articole, precum și surgical skills, spunem noi. După cum vedeți, în jurul nostru sunt o serie de mulaje, este primul curs de acest gen făcut în țară. De asemenea, intervenții chirurgicale efectuate în colaborare cu profesorul Guido Marra, de reparare a patologiei umărului. Ca număr de participanți – în jur de 60 – din toată țara, precum și din străinătate, din țările limitrofe, din zona noastră, precum și din Tunisia”, spune conf.dr. Jenel Marian Pătrașcu, Clinica II ortopedie, Spitalul Județean Timișoara.
„Întotdeauna, orice intervenție chirurgicală aduce ceva nou pentru că există boli, dar există pacienți. Fiecare intervenție chirurgicală a presupus repararea coafei rotatorilor la nivelul umărului. Nu sunt intervenții în premieră, ci maniera cum au fost prezentate este o premieră pentru țara noastră, pentru că este o manieră într-adevăr educațională. Este pe sistemul american educativ, interactiv. Sistemul, sistemul de predare pentru cursanți al patologiei și al reparării leziunilor este cu totul față de cel de până acum. Repararea leziunilor coafei rotatorilor înseamnă limitarea durerii sau dispariția durerii. În plus, redarea funcționalității și a capacității de muncă a pacienților.
Toate afecțiunile de la nivelul umărului, atât instabilități, cât și lipsa mișcării, cât și un umăr care este blocat, pot fi rezolvate prin diverse tehnici chirurgicale sau conservative, care se discută în cadrul acestui curs .
Obligatoriu, asta fiind prima ediție, înseamnă că urmează multe altele. Cel puțin în fiecare an va fi câte un curs de acest gen care vor veni mult în întâmpinarea dorințelor noastre, vor veni cu mult mai mulți lectori care, împreună cu noi, vom organiza cursuri de acest gen, atât în Timișoara, cât și la nivelul altor centre universitare. Inițial, sigur că acum este vorba doar de patologia umărului, dar avem cursuri dedicate pe genunchi, avem cursuri dedicate pe umăr, avem cursuri dedicate pe șold, pe toate articulațiile”, mai spune conf. dr. Jenel Marian Pătrașcu.
„A fost o experiență fantastică să fiu aici. Spitalul are o întreagă capacitate de lucru și sper ca în următorii anii să creem un program educațional care să dezvolte abilitatea de a efectua intervenții chirurgicale noi și complexe”, a declarat prof.dr. Guido Marra, președintele Societății Americane de Patologia Umărului și Cotului, Northwestern University of Chicago, SUA.
Cu siguranță vom încerca să continuăm cu educația în patologia umărului, dar dacă va exista o oportunitate de extindere a ariilor, desigur că vom încerca să ajutăm la deschiderea și altor domenii de interes”, a completat prof.dr. Guido Marra.
autor: DELIA SESCU BARBU
GALERIE FOTO:


