Parteneriatul civil? Copiii aflati in intretinerea persoanelor in cauza risca sa fie privati de afectiunea materna sau paterna, cu efecte negative pe termen lung, sustine Patriarhia Romana. Avem obligatia sa aparam familia constituita prin casatoria dintre un barbat si o femeie, spun cei de la Patriarhia Romana.
Anuntul vine in contextul reluarii pentru a treia oara, in ultimii ani, a unei propuneri legislative privind reglementarea parteneriatului civil. Reglementarea a fost pana acum respinsa in Parlament.
“Patriarhia Romana atrage atentia ca parteneriatele civile incearca sa slabeasca familia traditionala sau sa i se substituie si reprezinta un atentat la identitatea acesteia. Subminarea valorilor familiei traditionale prin crearea unor alternative la aceasta pericliteaza familia naturala ca temelie a societatii umane. De aceea, familia traditionala are dreptul si datoria de a-si proteja propria identitate, demnitate si continuitate”, transmite Patriarhia Romana.
Potrivit celor de la Patriarhia Romana, poporul roman a mostenit si a cultivat un respect deosebit fata de familie, numita Biserica de acasa, avand credinta ca aceasta este instituita si binecuvantata de Dumnezeu. Acest respect fata de familie s-a concretizat in grija pentru o viata in armonie si fidelitate, ajutorarea reciproca a sotilor, nasterea de copii si cresterea lor cu responsabilitate. Toate aceste valori au ramas peste veacuri trasaturi fundamentale ale societatii romanesti. De aceea, Biserica binecuvinteaza numai familia traditionala, este pozitia formulata de Patriarhia Romana.
Patriarhia Romana sustine ca niciun angajament international al Romaniei nu obliga statul roman sa legifereze relatiile in afara familiei constituite prin casatoria dintre un barbat si o femeie: “Experienta altor state arata ca aceste parteneriate civile sunt doar o anticamera a acceptarii casatoriilor intre persoanele de acelasi sex. (…) subminarea familiei traditionale nu poate fi decat in defavoarea binelui comun al societatii”.
Doua mame, doi tati? Copiii risca sa fie privati, impotriva vointei lor, de afectiunea materna sau paterna, fapt care ar duce la efecte negative pe termen lung, prin substituirea acestora cu alte tipuri de afectiune.
Patriarhia Romana a cerut Camerei Deputatilor, camera decizionala, sa respinga si de aceasta data propunerea legislativa privind reglementarea parteneriatului civil, intrucat constituie un
atentat la valoarea permanenta a familiei si la identitatea acesteia.