Pentru prima ora, datorita unui nou tratament, un pompier paralizat de la talie in jos a reusit, din nou, sa mearga. Acest tratament este eficient pentru prima data in lume in cazul unui om.
Tratamentul ajuta la refacea maduvii spinarii, care a fost sectionata complet, in urma unui atac cu cutitul.
Datorita acestui tratament, Darek Fidyka este primul om paralizat care a reusit sa mearga
Darek Fidyka, in varsta de 40 de ani, din Bulgaria, este prima persoana din lume care a reusit sa mearga dupa ce suferise leziuni cronice de asemenea natura.
In urma cu 4 ani, Darek Fidyka a fost injunghiat in spate, maduva spinarii fiindu-i sectionata complet, ceea ce l-a lasat paralizat de la talie in jos.
Unele persoane la care maduva a fost sectionata partial reusesc sa se recupereze, insa, pana acum, in cazul sectionarii complete, recuperarea era imposibila.
Acest tratament reface maduva sectionata
Si totusi, recent, Darek Fidyka a inceput din nou sa se deplaseze singur – mergand cu ajutorul unui cadru si chiar conducand masina – datorita unui tratament revolutionar pus la punct la University College London si la care a fost folositi specialisti din Polonia pentru a reface maduva sectionata.
Cercetatorii au extras un anumit tip de celule din nasul pacientului (olfactory ensheathing cells – OEC), care ajuta la repararea nervilor ce transmit mesaje olfactive la creier; aceste celule au fost injectate in maduva spinarii, prin intermediul a aproximativ 100 de microinjectii la locul leziunii.
O mica portiune de tesut nervos, extrasa din zona gleznei, a fost grefata pe maduva, pentru a furniza „armatura” pe care sa se extinda neuronii spinali, ghidati de OEC.
Capetele fibrelor nervoase sectionate au crescut si s-au unit, umpland „golul” dintre segmentele sectionate – un proces care fusese considerat multa vreme imposibil.
Pentru prima oara acest tratament functioneaza in cazul oamenilor
Este pentru prima data cand s-a demonstrat ca acest tratament functioneaza in cazul oamenilor (fusese incercata anterior pe sobolani), iar prof. Geoffrey Raisman, conducatorul echipei de la University College London care a descoperit procedura, a declarat ca recuperarea lui Darek Fidyka este „mai impresionanta decat faptul ca omul a ajuns pe Luna.”
Dupa aproximativ 4 luni de la operatie, timp in care a urmat un program de fizioterapie sustinut, Darek Fidyka a putut merge cu ajutorul cadrului.
