Prima suta de milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus s-a inregistrat intr-un an, in timp ce cealalta suta de milioane de cazuri a fost inregistrata in doar sase luni. De la inceputul pandemiei, aproximativ 4,4 milioane de oameni din toata lumea au murit.
Numarul de cazuri de COVID-19 este in crestere in aproximativ o treime din tarile lumii, in special in statele sarace, care nu au vaccinat jumatate din populatie cu cel putin o doza. Conform analizei Reuters, numarul de cazuri a crescut constant in cel putin 83 din 240 de tari. Sistemele de sanatate din aceste state sufera in continuare presiuni foarte mari.
Vaccinuri pentru statele sarace
Organiazatia Mondiala a Sanatatii solicita amanarea administrarii celei de-a treia doze, pana cand cel putin 10% din populatia mondiala va fi imunizata.
”Avem nevoie de o inversare urgenta, de la majoritatea vaccinurilor care pleaca catre tarile bogate, la majoritatea care pleaca catre cele sarace”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Minimum 2,6% din populatia lumii a fost infectata cu noul coronavirus, dar este probabil ca ponderea sa fie mai mare din cauza numarului limitat de teste efectuate in mai multe zone. Tarile care raporteaza in medie cele mai multe cazuri saptamanale, SUA, Brazilia, Indonezia, India si Iran, reprezinta aproape 38% din numarul total de infectari dintr-o zi.
In SUA, in statele cu rate scazute de vaccinare, precum Florida si Louisiana, spitalizarile au ajuns la un nivel record, desi la nivel national 70% din populatia adulta a primit deja cel putin o doza de vaccin anti-COVID-19. Persoanele nevaccinate reprezinta aproape 97% din cazurile grave de infectare.
Statele din Asia de Sud-Est se confrunta, de asemenea, cu o crestere considerabila a cazurilor de infectare. La o populatie ce reprezinta 8% din populatia lumii, regiunea raporteaza aproximativ 15% din numarul total de infectari la nivel global. Iar cele mai multe decese se inregistreaza in Indonezia. Tara a inregistrat joi 100 de mii de cazuri de infectare. De asemenea, India se afla intr-o situatie grava, fiind amenintata de un nou val de infectari.
1 Comment
Pingback: Peste 200 de milioane de COVID-19, la nivel mondial, pe fondul raspandirii variantei Delta • VoxMedical | Viata si sanatate