Compania olandeza Philips va retrage de pe piatae echipamentelor medicale intre 3 si 4 milioane de ventilatoare, din cauza ca spuma utilizata pentru izolarea fonica a ventilatoarelor pentru respiratie, atunci cand se degradeaza, se transforma in particule mici, care odata inhalate ar irita caile respiratorii, sustine producatorul. In plus, gazele eliberate de spuma degradata pot fi toxice sau pot prezenta riscuri de cancer.
Philips cere evaluarea riscului
Philips recomanda medicilor care au pacienti a caror viata este sustinuta de aceste ventilatoare sa ia in considerare mai intai daca pericolul potential cauzat de spuma depaseste alte riscuri.
Intre trei si patru milioane de aparate pentru apnee in somn si ventilatoare, retrase
“Vom folosi toata capacitatea noastra pentru a ne concentra in totalitate pe inlocuirea si repararea acestor unitati”, a declarat Frans Van Houten, directorul executive al Philips.
Procesul ar dura aproximativ un an, a precizat van Houten, ceea ce va duce la adancirea crizei de aparate de acest fel in domeniul medical.
Compania lucreaza cu autoritatile sanitare la o inlocuire sigura a spumei, dar trebuie mai intai sa treaca peste obstacolele de testare si de reglementare. In ceea ce priveste aparatele care ajuta persoanele cu apnee in somn, compania cere renuntarea la utilizarea lor. Aproximativ doua treimi din aparatele Philips CPAP sunt vandute in Statele Unite.