Proiectul NutriGen este o premiera nationala in domeniul nutrigenomicii si are ca scop dezvoltarea si implementarea principiilor nutritiei de precizie in tratamentul dereglarilor metabolice asociate obezitatii, atat la adulti, cat si la copii.
Mai exact, proiectul va utiliza identificarea variatiilor genetice pentru a prescrie adultilor si copiilor supraponderali tratamente personalizate cu alimente dietetice destinate unor scopuri medicale speciale. In acest fel, se doreste ca administrarea alimentelor dietetice prescrise sa optimizeze raspunsul la tratamentul medicamentos al persoanelor supraponderale si obeze.
NutriGen este un proiect co-finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operational Competitivitate 2014-2020. Acesta se va desfasura pe o durata de 36 de luni (2016-2019) si are o valoare totala de 8.760.104,04 lei, din care asistenta financiara nerambursabila este de 8.430.930,17 lei.