Prima ediţie a Cursului „Bolile cardiometabolice, ucigaşii silenţioşi ai omenirii”, desfăşurat la Craiova, a adunat peste 100 de participanţi, medici din domeniul diabetologiei dar şi din domenii conexe acestei specialităţi.
De asemenea, Cursul „Bolile cardiometabolice, ucigaşii silenţioşi ai omenirii” a fost susţinut de unii dintre cei mai reputaţi specialişti ai diabetologiei româneşti, precum şi ai altor domenii medicale, conferind manifestării ştiinţifice un caracter pluridisciplinar. Printre personalităţile de marcă ale lumii medicale româneşti s-au numărat prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof. univ. dr. Mihaela Dincă, UMF Craiova, prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. Radu Lichiardopol, prof. univ. dr. Gabriela Radulian, vicepreședinte Societatea Română de Nutriție, conf. univ. dr. Adrian Vlad, Timișoara, conf. univ. dr. Romulus Timar, vicepreședinte Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, prof. univ. dr. Ion Bruckner, preşedinte Societatea Română de Medicină Internă, conf. univ. dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedinte Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, dr. Cristian Guja, vicepreședinte Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, prof. univ. dr. Constantin Ionescu-Tîrgoviște, conf. univ. dr. Gabriela Roman, președinte Societatea Română pentru Studiul Obezității, prof. univ. dr. Mariana Graur, președinte Societatea Română de Nutriție, şef. lucr. dr. Maria Nițescu, UMF Carol Davila București, asist. univ. dr. Simona Popa şi dr. Camelia Pănuș.
Cele nouă ore de prezentări şi discuţii s-au dovedit a fi un real succes.
„A fost o zi lungă, dar foarte interesantă. Este primul curs al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice de la preluarea mandatului. Numele lui este sugestiv – Bolile cardiometabolice, ucigaşii silenţioşi ai omenirii. Au participat la acest curs peste 100 de persoane, scopul principal fiind acela de a luptă împreună împotriva unei patologii extrem de periculoase şi care poate evolua foarte mulţi ani. Au participat diabetologi, cardiologi, nefrologi, oftalmologi, chirurgi vasculari, medici de familie şi medici din alte specialităţi, toţi interesaţi de a lupta împotriva patologiei metabolice şi, în special, împotriva diabetului zaharat. Fiecare îşi are rolul lui extrem de important. Nu ne putem substitui unul altuia. Medicul de familie e important în a depista precoce diabetul, în a face screening mai ales la persoanele cu risc crescut, dar şi în a preveni această patologie, pentru că ei sunt aceia care îşi cunosc fiecare pacient, cunosc stilul de viaţă al fiecărui pacient. Sunt extrem de încântată de participare şi sunt onorată de prezenţa unor speakeri la cel mai înalt nivel. Au fost principalii profesori din specialitatea de diabet şi nu numai. În cadrul Cursului nu au fost doar date clinice. Au fost şi o serie de date fiziopatologice, etiopatogenice, care sunt mai greu de digerat, dar a fost o reuşită. Eu sunt foarte mulţumită şi apreciez nivelul ştiinţific că fiind foarte înalt”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi director al Cursului.
De asemenea, prin intermediul Cursului „Bolile cardiometabolice – ucigaşii silenţioşi ai omenirii” s-a avut în vedere şi prevenţia diabetului şi depistarea lui precoce.
Potrivit prof. univ. dr. Maria Moţa, Cursul se doreşte să devină o tradiţie prin organizarea lui în fiecare an.
Prima ediţie a Cursului „Bolile cardiometabolice – ucigaşii silenţioşi ai omenirii” a avut loc în data de 8 decembrie 2012, la Craiova.
Sursa: Televiziunea Medicala