Câștigătoarea premiului Reader’s Digest este jurnalista poloneză Agnieszka Romaszewska. Juriul s-a arătat impresionat și de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății, care este menționat alături de personalități precum interpreta britanică Adele și parașutistul Felix Baumgartner.
În fiecare an, un juriu format din redactorii-șefi ai celor 20 de ediții europene ale Reader\\\’s Digest onorează o personalitate remarcabilă din Europa, care s-a dedicat cu generozitate și curaj servirii semenilor săi. De data aceasta, juriul a desemnat-o pe jurnalista Agnieszka Romaszewska (51 de ani) Europeanul Anului 2013. Premiul reprezintă un semn al aprecierii față de campania mediatică a jurnalistei poloneze, care luptă pentru apărarea valorilor democratice în Belarus, stat condus de președintele Aleksander Lukashenko, supranumit in media “ultimul dictator al Europei”.
În etapa premergătoare desemnării câstigătorului, juriul a selectat din zecile de propuneri primite o listă scurtă cu opt personalităţi, ale căror eforturi au determinat schimbări semnificative în societate. Printre aceștia s-a numărat și secretarul de stat în Ministerul Sănătății din România, dr. Raed Arafat. El este considerat un pionier în medicină, cel care a reformat serviciul de asistență medicală de urgență din țara noastră.
“Nu privesc ceea ce fac ca pe un job. Este hobby-ul și pasiunea mea”, spune medicul român despre munca sa, care a dus la salvarea atâtor vieți omenești.
Dr. Raed Arafat este prezentat într-un articol amplu, publicat în toate edițiile europene din luna februarie ale revistei Reader’s Digest, alături de poveștile altor personalități internaționale, ale căror eforturi puse în slujba semenilor lor au impresionat juriul: interpreta britanică Adele, parașutistul Felix Baumgartner, campioana la Jocurile Paralimpice Oksana Savchenko, investigatorul de crime cibernetice Mikko Hyppönen, activistul politic Srdja Popović și cercetătorul în domeniul bolilor neurologice degenerative Christine van Broeckhoven.
Sursa: Televiziunea Medicala