Opt programe şi subprograme noi au fost incluse anul acesta în cadrul programelor naţionale, printre care şi investigaţia PET/CT”– a declarat ministrul Sănătăţii, CSEKE Attila cu ocazia lansării subprogramul de monitorizare activă a terapiilor specifice oncologice sâmbăta, la Oradea.
Ministrul a spus că acest subprogram care foloseşte o tehnologie de vârf este rezultatul unei munci de mai mulţi ani. În cursul anului 2010 vor putea fi decontate 2500 de investigaţii la nivel naţional, în două centre specializate, la Bucureşti şi Oradea, numai pentru pacienţi cu diagnostic confirmat de medicul specialist, aflaţi într-o schemă de tratament oncologic, doar la solicitarea medicului specialist.
Investigaţia PET/CT este cea mai modernă dintre metodele imagistice de diagnostic actuale,asemănătoare CT-ului dar la mai înaltă performanţă, bazată pe emisia de pozitroni.Cu ajutorul acesteia, se poate depista cu mare precizie dacă în organism există modificări maligne.
Metoda se poate aplica atât pentru depistarea tumorii primare, cât şi pentru urmărirea eficacităţii tratamentului administrat pacienţilor deja diagnosticaţi (ministerul poate finanţa în cadrul subprogramului aceste din urmă investigaţii). Există numeroase cazuri în care, în urma rezultatelor obţinute la PET/CT, medicul specialist a modificat schema de tratament administrată până atunci.
Această metodă de reevaluare a pacientului în urma unei terapii oncologice a fost accesibilă până acum, exclusiv prin finanţare proprie.
Sursa: www.ms.ro