Pastele cu vinete sau cum se numesc in Sicilia “paste alla norma”, sunt o specialitate din Catania. Reteta este una foarte delicioasa si sanatoasa.
Paste cu vinete – ingrediente:
- o punga de paste, sau mai putine, depinde pentru cate persoane gatiti;
- 12 frunze de busuioc;
- 2-3 catei de usturoi;
- parmezan;
- rosii cam 500 de grame;
- ulei de masline;
- 2 vinete.
Paste cu vinete – mod de preparare:
Taiati vinetele rondele, in felii subtiri, cam de 4-5 mm. Intr-o tigaie mai inalta sau o cratita puneti 5-6 linguri de ulei de masline si caliti putin usturoiul.
Usturoiul se tine putin ca sa nu se arda, el trebuie tinut vreo 20-30 de secunde. Adaugati rosiile, curatate in prealabil de pielita si tocate, nu foarte marunt. Amestecati si lasati sa fiarba, sarati cat va place, dupa care, la final adaugati busuiocul tocat. Intr-o alta tigaie caliti vinetele, dupa care scurgeti-le bine de ulei si amestecati-le cu combinatia din tigaie.
Puneti pastele la fiert atat cat scrie pe punga, dupa care amestecati-le cu sos. Adaugati ulei de masline daca mai e nevoie.
In farfurie, ornati cu parmezan sau cu ricotta.