Rezidențiatul, un examen în continuă schimbare! Un proiect de reglementare privind organizarea și finanţarea rezidenţiatului, care s-a aflat în dezbatere publică, conține precizarea că, din 2016, pentru domeniul medicină, rezidenţiatul se va desfăşura în două etape. Vezi și alte noutăți referitoare la viitoarele concursuri de rezidențiat!
Potrivit proiectului, începând cu data de 1 ianuarie 2016, pentru domeniul medicină, rezidenţiatul se va desfăşura în două etape:
a) etapa a-I-a de rezidenţiat cu formare prin program de trunchi comun stabilit pentru specialităţile înrudite ale domeniului medicină, şi are o durată de 2 ani;
b) etapa a-II-a de rezidenţiat de continuare a formării în una din specialităţile care alcătuiesc subdomeniul corespunzător programului de trunchi comun efectuat în etapa I, cu durată de 1- 4 ani, după caz.
Admiterea în etapa I a de rezidenţiat se face prin selecţie organizată de Ministerul Sănătăţii pe baza notei obținute la examenul național de licență – proba scrisă și a opţiunii candidaţilor, conform metodologiei elaborată de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu instituţiile de învăţământ superior medical uman acreditate şi Colegiul Medicilor din România şi aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii.
La admiterea în etapa I-a de rezidenţiat au acces absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină promoţia 2015 şi ulterioare, precum şi medicii promoţii anterioare care nu au obţinut drept de liberă practică sub incidenţa normelor precedente sau nu deţin titlul de medic specialist în una din specialităţile prevăzute de Nomenclatorul Specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
Admiterea în etapa a II-a de rezidenţiat se face prin concurs naţional cu tematică şi bibliografie unică pentru fiecare trunchi comun, organizat de Ministerul Sănătăţii, în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale.
Sursa: proiect de lege privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, versiunea 22 octombrie 2013.
1 Comment
E adevarat ca nu primesti licenta decat dupa cei doi ani de trunchi comun si atunci nu poti pleca din tara?