Romania a incheiat un acord cu Italia privind transplantul pulmonar. Astfel, anual, 5 pacienti care au nevoie de transplant de plamani vor fi operati in Italia, a declarat ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu.
Singurului centru din tara unde se facea transplant pulmonar, la Spitalul “Sfanta Maria” din Bucuresti, i-a expirat acreditarea pe 9 martie
Potrivit ministrului, singurului centru din tara unde se facea transplant pulmonar, la Spitalul “Sfanta Maria” din Bucuresti, i-a expirat acreditarea pe 9 martie.
“Pacientii romani care au nevoie de transplant pulmonar nu mai pot fi transplantati in Romania. In Romania, centrul de transplant al Spitalului clinic Sfanta Maria din Bucuresti era singura unitate din tara acreditata pentru a efectua transplanturi pulmonare, unitate care a efectuat 8 transplanturi pulmonare in ultimii ani, dintre sase pacienti inca traiesc. A pierdut acreditarea, i-a expirat acreditarea la data de 9 martie si spitalul nu a mai cerut prelungirea acesteia. Am incheiat deja un acord intre Romania si Italia privind transplantul pulmonar. In acest moment exista o sansa la viata pentru pacientii romani aflati pe lista de transplant pulmonar de la ANT si prin acest acord le oferim posibilitatea de a face acest transplant in clinici de specialitate din Italia”, a declarant ministrul, intr-o conferinta de presa.
Potrivit acordului dintre cele doua state, doar 5 pacienti pot fi transplantati anual, la cele 10 centre din Italia.
“Acordul reglementeaza colaborarea dintre cele doua institutii. Vorbim despre zece centre de transplant, zece centre din Italia. (…) Nu se pot efectua mai mult de cinci transplanturi pulmonare in Italia pe an”, a precizat ministrul.
Romania ar putea incheia un acord similar cu un centru de transplant pulmonar din Franta
“Avem discutii avansate cu un centru de transplant din Franta pentru a primi pacienti romani cu recomandare de transplant pulmonar. De asemenea, pentru a trimite si pentru a primi echipe de medici specialisti pentru pregatirea centrului de transplant sau pentru pregatirea unor centre de transplant pulmonar aici in Romania”, a mai adaugat ministrul.
Ministrul Sanatatii subliniaza ca este foarte important ca Romania sa aiba medici pregatiti pentru astfel de proceduri, dar si pentru ingrijirea postoperatorie a pacientilor.
“Ne-am dori sa avem medici in tara care sa poata sa efectueze in mod autonom aceasta procedura chirurgicala. Mai ales ne-am dori sa avem pneumologi talentati si antrenati in a diagnostica pacientii si a-i ingriji inainte si mai ales dupa transplantul pulmonar”, a mai declarat Vlad Voiculescu.
1 Comment
Pingback: Romania a incheiat un acord cu Italia pentru transplantul pulmonar. In tara nu se mai pot efectua astfel de proceduri • VoxMedical | Viata si sanatate