Romania doneaza Ucrainei 11 ambulante de urgenta si transport. Anuntul a fost facut vineri de seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat.
“Este o hotarare care acorda sprijin Ucrainei prin donarea a 11 ambulante de urgenta si de transport din rezerva serviciilor de ambulanta si a Serviciului Mobil de Reanimare si Descarcerare. Din pacate, nu putem da ambulante noi pentru ca toate sunt pe fonduri europene, nu pot fi donate, si nu au trecut inca 5 ani. Din cauza asta, dam ambulante care sunt ceva mai vechi, dar ne asiguram ca aceste ambulante sa fie operationale, functionale, impreuna cu toate echipamentele din dotare”, a declarat Arafat, intr-o conferinta de presa sustinuta la Palatul Victoria.
Inainte sa fie trimise in Ucraina, ambulantele vor trece printr-o revizie completa, sarcina ce le revine reprezentantilor inspectoratelor pentru situatii de urgenta si serviciilor de ambulanta, potrivit lui Arafat.
1 Comment
Pingback: Romania doneaza Ucrainei 11 ambulante de urgenta si de transport • VoxMedical | Viata si sanatate