România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să plătească 20.000 de euro, pentru că autorităţile statului au încălcat dreptul la viaţă, neoferind gratuit reclamantului, diagnosticat cu cancer la rinichi, medicamentaţia anticanceroasă specifică de care avea nevoie, informează Agerpres.
Reclamantul Ştefan Panaitescu a depus plângerea la CEDO, dar a decedat în decembrie 2006, iar fiul său a continuat procedura. Prin Hotărârea din 10 aprilie în cauză Panaitescu c. României, publicată pe site-ul Curţii, CEDO a decis că Statul roman a încălcat dreptul la viaţa garantat de Convenţie.
În aprilie 2005, reclamantul a fost diagnosticat cu cancer, în mai 2005, acesta a fost operat de o tumoare la rinichi într-un spital public, se arată pe site-ul jurisprudentacedo.com. Constatând că i se administraseră doar vitamine şi o soluţie salină, dar nu şi tratamentul anticanceros specific de care avea nevoie, Panaitescu s-a adresat Institutului Oncologic din Cluj Napoca. Acest institut i-a recomandat să continue îngrijirile cu două medicamente pe care a început să şi le administreze în iulie 2005 pe cheltuială proprie, deşi instanţele romane hotărâseră că, în baza legii nr 189/2000, care conţine prevederi referitoare la indemnizarea persoanelor persecutate în 1940 şi 1945 pe motive de provenienţă etnică, el avea dreptul la acces prioritar şi gratuit la îngrijiri şi tratamente.
Atunci a depus o acţiune contra autorităţilor sanitare naţionale în vederea obţinerii în mod gratuit a celor două medicamente specifice de care avea nevoie şi rambursarea cheltuielilor efectuate până la acea dată cu procurarea lor. Instanţele au admis cele două capete de cerere printr-o hotărâre din 12 decembrie 2005, devenită definitivă în aprilie 2006. Autorităţile sanitare au încercat să se opună executării hotărârii.
Executarea cu întârziere şi numai în parte a hotărârii din decembrie 2005 a coincis cu degradarea stării de sănătate a reclamantului, stare care s-a accentuat atunci când acesta n-a mai fost în măsură să-şi plătească tratamentul şi care a dus la moartea sa în decembrie 2006.
Autorităţile sanitare au contestat în mod constant dreptul reclamantului de a obţine gratuit tratamentul medical de care avea nevoie, în principal pentru raţiuni birocratice. Ştefan Panaitescu nu a putut urma în mod corect tratamentul respectiv pentru că autorităţile au refuzat să i-l ofere deşi se afla într-un stadiu avansat al bolii.
Curtea a subliniat că principiul potrivit căruia Statele nu pot invoca pretextul lipsei de resurse pentru a nu onora o datorie care are la bază o hotărâre judecătorească se aplică şi în cazul când trebuie să protejeze viaţa persoanelor într-o manieră concretă şi eficientă. Curtea a notat şi că medicamentele prescrise au avut efecte pozitive asupra sănătăţii acestuia atât timp cât au fost administrate. Astfel, potrivit opiniei Curţii, autorităţile publice cunoşteau sau ar fi trebuit să ştie că, în lipsa unui tratament adecvat, partea interesată era expusă unui risc de deces real şi imediat, fapt recunoscut şi jurisdicţiile romane. Cu toate acestea, autorităţile nu au intervenit în timp util aşa cum ar fi putut şi trebuit pentru a preîntâmpina acest risc. în consecinţă, Curtea nu a putut exclude posibilitatea ca eşecul Statului pârât de a furniza un tratament adecvat lui Ştefan Panaitescu să fi contribuit la agravarea bolii acestuia din urmă.
În aceste condiţii, Curtea a concluzionat că, refuzând reclamantului îngrijirile medicale necesare pe care jurisdicţiile interne i le acordaseră, Statul pârât nu a preîntâmpinat riscul morţii la care acesta era expus.
Sursa: paginamedicala.ro
