România recunoaşte titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate în afara graniţelor UE, de către Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi SUA în una din specialităţile medicale clinice şi paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat, în data de 4 decembrie 2012, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind echivalarea titlurilor de medic specialist eliberate de Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi SUA.
Conform documentului, calificările obţinute de către medici în cele 5 ţări se echivalează cu Certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii pentru specialitatea respectivă, cu condiţia ca formarea de medic specialist pentru care se solicită echivalarea să se fi efectuat în condiţii de studiu şi practică medicală care asigură competenţa profesională a acestuia, similară cu competenţa profesională a medicilor pe plan naţional. De asemenea, o altă condiţie vizează ca titlurile oficiale de calificare ca medic specialist să fie eliberate de autoritatea desemnată în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.
Criteriile şi metodologia de echivalare se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, cu avizul Colegiul Medicilor din România.
“Măsura vine în sprijinul medicilor români care vor să se întoarcă să profeseze acasă, dar şi a cetăţenilor din cele 5 state care vor să colaboreze cu profesioniştii noştri. În prezent, statele Uniunii Europene se confruntă cu fenomenul migraţiei profesioniştilor din sănătate. Profesia cea mai sensibilă la fenomenul migraţiei în ţara noastră, este cea de medic. Avem medici români, care au obţinut specializări în state membre sau în afara Uniunii, care doresc să revină în tară, pentru a practica profesia în România. În ultimii trei ani un număr de aproximativ 15 medici specialişti care au făcut pregătirea de specialitate în SUA, Israel, Canada, Australia şi Noua Zeelandă s-au adresat Ministerului Sănătăţii în vederea recunoşterii specialităţii pentru a reveni să practice în România. Specialităţile în care sunt confirmaţi aceşti medici sunt şi cele deficitare în sistemul sanitar românesc, respectiv Anestezie Terapie Intensivă, Cardiologie, Endocrinologie, Medicină Internă, Anatomie Patologică, Oncologie Medicală, Psihiatrie, Pediatrie, Oftalmologie şi Chirugie Cardiovasculară”, a declarat dr. Raed Arafat, ministrul Sănătăţii.
Sursa: Televiziunea Medicala