Ministrul Sănătății ia atitudine după ce mai mulți medici primari legişti de la IML Cluj au semnat o scrisoare deschisă adresată directorului Marius Vartic, cerându-i demisia din funcţia de director interimar: ”Considerăm că managementul dvs. este defectuos şi dăunător Insitutului”. Eugen Nicolăescu a dispus demararea unei ”anchete ample” la IML Cluj.
”Începând cu luna ianuarie 2014, după ce Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va finaliza controalele pe care le are în derulare, Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a dispus acestuia demararea unei anchete ample la IML Cluj pentru verificarea tuturor aspectelor sesizate”, a anunțat Ministrul Sănătății.
Având în vedere faptul că precedentul concurs de ocupare a funcţiei de director al IML Cluj a întâmpinat probleme organizatorice, ni se precizează, Ministerul Sănătăţii a decis reluarea procedurii de concurs, începând cu luna ianuarie 2014.
Mai mulți medici primari legişti de la IML Cluj au semnat o scrisoare deschisă, adresată directorului Marius Vartic, reproșânu-i:
– managementul ”defectuos şi dăunător”,
– desființarea raportului de gardă,
– nota obţinută la examenul susţinut pentru ocuparea funcţiei de director al IML Cluj – 2,97,
– comportamentul inadecvat: urlete, înjurături, lovirea colegilor, ameninţări,
– faptul că cenzurează şi violează corespondenţa privată a colaboratorilor.
În replică, Marius Vartic a anunțat că nu-și va da demisia de la vârful IML Cluj şi că este posibil să-i acţioneze în judecată pe semnatarii scrisorii.
sursa: Ministerul Sănătății
1 Comment
Asta da director….sau menajer cum i spune acuma…
Shi ce daca tzipa la personal shi mai scapa cate o corectzie fizica acolo? poate a spus ceva, poate a injurat pe altcineva…
Shi nici raportu’ de garda nu era necesar… a inviat cineva dupa barfa de dimineatza???
Iar nota aia e doar pentru carcotashi… a avut cineva nota mai mare???
Shi de ce primeshte corespondentza privata la serviciu???
In concluzie sa lase ciocul mic doftorii de la IML Cluj shi sa ia aminte ca shi la Ploieshti a fost cam la fel….
Ce nu am intzeles din articol este calificarea managerului… este tot medic sau numai politician?