Domnul Jen Boyer, senator de Haute Loire şi consilier general al cantonului Saint Paulien a trimis Ambasadei României la Paris o scrisoare prin care este solicitat sprijinul autorităţilor române în scopul de a recruta trei medici romani care să practice medicină în Franţa, în circumscripţia sa electorală.
Colegiul Medicilor din România ne pune la dispoziţie traducerea scrisorii domnului senator Boyer pentru cei interesaţi:
“Locuitor al unui departament rural beneficiar al unor atuuri incontestabile, îmi permit să vă adresez următorul mesaj. Deşi problema nu reprezintă o urgenţă iminentă, perspectivele de viitor lasă să se întrevadă un deficit de personal în sectorul medical. Cantonul în care sunt consilier general în mod neîntrerupt âncepând cu 1978, se află printe regiunile care se confruntă cu această problemă. Este situat la 14 km de Puy-en-Velay, oraşul reşedinţă de canton, din departamentul rural Haute-Loire. Îmi permit să vă rog să transmiteţi faptul că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a primi doi sau trei medici din România.
Vă mulţumesc pentru toată atenţia pe care o acordaţi corespondenţei mele”.
Sursa: Televiziunea Medicala