Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime rapite sau captive care, in timp, incepe sa isi simpatizeze rapitorul.
Persoanele captive incep prin a se identifica cu rapitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violenta. Micile semne de bunatate venite din partea rapitorului sunt amplificate, intrucat intr-o situatie de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definitie imposibila.
Incercarile de evadare sunt si ele percepute drept o amenintare, intrucat, intr-o tentativa de evadare, exista marele risc ca cel rapit sa fie afectat si ranit.
Drept consecinta, victima devine hiper-vigilenta in privinta nevoilor rapitorului si nestiutoare in privinta propriilor nevoi. Separarea de rapitor devine tot mai grea pentru victima, intrucat ar pierde singura relatie pozitiva formata – cea cu rapitorul.
Este important de subliniat ca aceste simptome apar in conditii de stres emotional foarte mare. Acest comportament este considerat ca o strategie obisnuita de supravietuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului inter-personal si a fost observat in cazul divorturilor cu copii, al copiilor abuzati emotional, al membrilor sectelor religioase, prizonieri de razboi si tabere de concentrare.
Sindromul Stockholm – Explicatii psihologice
O teorie care incearca sa explice sindromul Stockholm este teoria disonantei cognitive. Aceasta spune ca oamenii in general nu pot sta nefericiti pentru perioade lungi de timp, si cand oamenii sunt rapiti pentru o perioada lunga de timp, o sa fie nefericiti pentru toata acea perioada de timp sau ajung sa ii iubeasca pe rapitori si sa se identifice cu ei.
Sindromul poate fi explicat din punctul de vedere al evolutionismului. In istorie au existat si exista multe practici care au implicat rapirea femeilor sau copiilor (vezi ienicerii turci care proveneau din copiii rapiti sau practica rapirii femeilor pentru a deveni sotiile rapitorilor).
Femeile rapite care nu acceptau noul statut, care incercau sa fuga sau nu cooperau erau omorate, incarcerate sau pedepsite drastic.
Pe de alta parte, femeile care se supuneau rapitorilor ajungeau sa castige favorurile acestora, sa aiba o viata mai buna si sa aiba copii. De-a lungul generatiilor aceasta ar putea sa fi avut un efect de a selecta in populatia respectiva acele gene care favorizau pasivitatea si solidarizarea cu rapitorii.
Sindromul Stockholm in cazul copiilor alienati parental
Sindromul Stockholm se intalneste deseori in cazul copiilor alienati parental de catre parintele cu care locuiesc. Copiii incep in a se identifica cu parintele alienator datorita unui mecanism defensiv, din teama de violenta sau, in cazul copiilor de varste mici, din teama de a pierde parintele de care s-au atasat emotional.
Acest sindrom a fost identificat si in cazul rapirilor internationale de copii. Parinti care in urma divortului pronuntat aleg sa plece din tara, ilegal, in contradictie cu vointa celuilalt parinte si prin eludarea hotararilor judecatoresti care indica un anume program de vizitare pentru celalalt parinte.
Parinti care au recastigat dupa ani de zile de procese la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) dreptul de a se revedea cu copiii rapiti international , ajung sa se vada cu acesti copiii doar pentru ca respectivii copii, ajunsi adolescenti sa le spuna ca nu vor sa ii mai vada vreodata.
Sindromul Stockholm – recunoastere
Sindromul Stockholm este recunoscut in legislatia romaneasca secundara, incepand cu anul 2011.
