Spania este, in acest moment, tara continentala cu cea mai mare raspandire a coronavirusului, cu o crestere de la 58 de cazuri la suta de mii de locuitori, in 29 iunie, la 156 de cazuri la suta de mii de locuitori, marti, 6 iulie. Asta, in ciuda raportarilor ECDC, care se fac la 14 zile, si care arata ca Portugalia este prima in top la acest capitol. Sunt datele facute publice de Financial Times, care mai arata ca la crestrea raportarilor contribuie masiv varianta Delta a virusului in randul copiilor si a tinerilor de pana la 29 de ani.
Ingrijorator este ca, in categoria de varsta 12-29 de ani, rata de infectare este, in prezent, de douazeci de ori mai mare decat randul persoanelor de peste 70 de ani.
Vacantele au dus la cresterea infectarilor
Catalonia este regiunea cea mai afectata din tara. Aici, autoritatile au reintrodus de marti restrictiile de orar pentru baruri si restaurante pe timp de noapte.
Reizbucnirea pandemiei este cauzata de petreceri si vacante, sustin autoritatile spaniole, in conditiile in care Spania este una dintre destinatiile preferate de turistii europeni si britanici.
Potrivit analizei FT, varianta Delta reprezinta acum aproximativ 30% din totalul cazurilor de infectare, iar autoritatile se asteapta sa devina dominanta la jumatatea lunii.
Situatie grava si in Cipru si Marea Britanie
Alte doua tari europene, dar insulare, au o rata mai mare decat cea a Spaniei, si anume Cipru, unde rata de infectare pe ultimele sapte zile a ajuns la 424/100 de mii de locuitori, si Marea Britanie, unde tulpina Delta este deja dominanta, cu o rata de 267 de cazuri/100 de mii de locuitori. Din fericire, chir si in aceste conditii, numarul de persoane spitalizate ramane mic, 65% din populatia Spaniei fiind deja vaccinata cu cel putin o doza de vaccin.
Dupa clasificarea ECDC, Spania a depasit deja pragul de la care ar trebui declarata Zona Rosie epidemica. Atat Spania, cat si Portugalia resping acuzatiile potrivit carora ridicarea restrictiilor pentru turistii britanici a dus la o raspandire mai mare a variantei Delta.
1 Comment
Pingback: Spania | Rata de infectare cu coronavirus s-a triplat in ultima saptamana • VoxMedical | Viata si sanatate