„Uniți sub tricolor prin sănătate” este o campanie organizată de Spitalul Militar din Timișoara prin care toți militarii, în rezervă sau care profesează, alături de familii, pot beneficia de consultații în cadrul Ambulatoriului spitalului fără bilet de trimitere și în mod gratuit.
Acțiunea va avea loc sâmbătă, 22 octombrie, între orele 08.00 – 14.00, în ambulatoriul integrat al Spitalului Militar Timișoara, prin consultații gratuite. Se desfășoară în contextul Zilei Armatei României, sărbătorită anual la data de 25 octombrie.
Echipa medicală a instituției va asigura efectuarea consultațiilor, fără bilet de trimitere de la medicul de familie, personalului militar activ, în rezervă și retragere, veteranilor de război și din teatrele de operații, precum și familiilor acestora.
Programarea pacienților se poate face pe baza cererii de programare online pe smutm.ro sau telefonic, de luni până vineri, în intervalul orar 8-15, la 0770.320.609.