Tensiunile in familie, la romani, ating cote inalte! Multe dintre ele apar din cauza problemelor financiare, stresului si lipsa unei comunicari eficiente intre membrii familiei. De aici se ajunge la violenta domestica, abandonul scolar ori fuga de acasa a celor mici. Una din cinci casatorii, in Romania, sfarseste printr-un divort, iar durata medie a mariajului este cu putin peste 13 ani, spun specialistii. Ce este facut?
“Referitor la factorii externi care pot tensiona relatiile unei familii amintim lipsa posibilitatilor financiare, lipsa unui loc de munca, un loc de munca solicitant etc. in privinta factorilor interni, motive generatoare de conflict intrafamiliar ar fi: stiluri parentale diferite sau disfunctionale, relatie de cuplu deficitara, lipsa unei comunicari eficiente intre membri, neintelegeri cu familia extinsa, depresia unuia dintre membri, dificultati in gestionarea unor situatii de criza in familie,etc. Conflictele nerezolvate pot dauna ireparabil relatiei maritale si mai apoi, ca un efect de domino, intregii familii”, considera psihologul Livia Popescu de la Centrul de Psihoterapie si Consiliere Familiala CUORE.
Intrebare-cheie: Ce as vrea sa schimb inspre bine in familie?
Intr-o prima etapa apare negarea, din partea celor din familie, a problemelor. Psihologii considera insa ca tensiunile din familie pot fi controlate si diminuate chiar inainte ce acestea sa se dezvolte. “Este important sa ne punem intrebari de genul As dori sa imbunatatesc ceva in familia mea?, Ce as vrea sa schimb inspre bine?, Ce am incercat pana acum in acest sens?, A dat roade sau poate ar fi indicat sa incerc ceva nou? Plecand de la aceste intrebari si de la dorinta de schimbare in pozitiv, putem apela la ajutorul unui specialist care ne poate face munca de acasa mult mai usoara”, declara psihologul Livia Popescu.
Rolul psihologului intervine si acolo unde relatiile dintre membri functioneaza la parametrii firesti, insa se doreste ca acestea sa functioneze la parametrii maximi, timpul petrecut impreuna sa fie unul de calitate si relatiile dintre membri sa fie cat mai fructoase, considera specialistul. “Este foarte important ca psihologii sa mentina o relatie stransa cu medicii, cadrele didactice dar si cu departamentele de resurse umane ale companiilor, in asa fel incat acestia sa ii poata indruma inspre asistenta psihologica specializata, acolo unde sesizeaza indici de distres care pot cauza individului si, inevitabil, sistemului familial din care face parte”, afirma psihologul CUORE.
Ce implica terapia de familie, cat dureaza, cat costa?
Terapia de familie pune sarcina schimbarii in bine pe umerii tuturor membrilor familiei, crede specialistul. “Cand unul dintre membri resimte un distres emotional, acest lucru poate avea efect de domino asupra celorlalti membri cauzand un dezechilibru familial. Terapia familiei pare sa aiba sens pentru intreaga familie si transmite urmatorul mesaj catre membri: Acum, in sfarsit suntem impreuna si puteam sa ii dam de capat”, considera psihologul.
“Cu ajutorul numeroaselor tehnici interactive si creative, psihologul va crea impreuna cu cei din familie premisele unei mai bune comunicari intre membri, va oferi informatii esentiale de parenting si se va focusa pe nevoile cuplului. Va accentua aspectele pozitive si va oferi prescriptii pentru acasa, pentru a facilita experimentarea de noi situatii benefice familiei. Avand in vedere ritmul propriu al fiecaruia dar si dorinta ca terapia sa dea rezultate care sa se mentina pe termen lung, procesul terapeutic poate varia intre sase si chiar noua luni”, explica psihologul Livia Popescu.
Costurile pentru o sedinta de psihoterapie se pot situa undeva intre 100-150 de lei, un cost mic comparativ cu tarifele din UE, unde pretul pe sedinta se poate ridica pana la 100 de euro.
Este nevoie de un program social mai amplu care sa includa si terapiile
Specialistul considera ca este nevoie de un program de amploare care sa vizeze atat prevenirea conflictelor familiale, cat si depasirea situatiilor de criza din sanul familiei, iar initiatorul acestui program ar putea fi Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. “Un astfel de program ar putea ajuta la normalizarea fenomenului si la oferirea de alternative prin informarea asupra existentei unor astfel de centre pe piata. De asemenea, ar fi de un real folos daca serviciile psihologice destinate familiilor ar fi decontate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate”, este concluzia psihologului Livia Popescu de la Centrul de Psihoterapie si Consiliere Familiala CUORE.