Terapia Bowen va fi prezentă la a patra ediţie a Târgului Raw Generation care va fi pe 25 martie, 2012 la Bucureşti la Rin Grand Hotel, în Sala Expo (lângă Sala Bucureşti), str. Vitan-Bârzeşti. Târgul va fi deschis publicului larg între orele 10-20, iar intrarea va fi gratuită.
Ce este TERAPIA BOWEN (BOWTECH)?
Terapia Bowen (Bowtech) reprezintă idealul fiecărui om în materie de vindecare fizică şi reechilibrare energetică. De ce idealul? Din mai multe motive:
– Este o terapie alternativă foarte puternică, delicată şi neinvaziva
– Se aplică extrem de uşor
– Nu necesită alocarea unui timp foarte mare: se face o şedinţă la un interval de 5-10 zile (optim la 7 zile), iar aceasta durează între 40 şi 60 de minute
Tehnica Bowen are la baza capacitatea de autovindecare a organismului. Deşi suntem fiinţe diferite cu manifestări ale bolilor diferite, în fiecare dintre noi există un “doctor interior” care va fi reactivat cu ajutorul acestei minunate tehnici şi care va şti exact care sunt problemele noastre şi ce are de făcut.
Cum se aplică şi în ce constă?
Poziţia pacientului este culcat pe un pat de masaj, într-o poziţie confortabilă. În cazuri speciale, se poate aplica tehnica şi unui pacient aşezat pe scaun.
O şedinţă de Bowtech consta în aplicarea unor mişcări delicate, efectuate cu degetele, pe anumite puncte specifice, asupra muşchilor şi ţesutului conjunctiv, fie direct pe piele, fie peste o îmbrăcăminte uşoară. Prin aplicarea acestor mişcări se transmit mesaje prin intermediul sistemului nervos, recuperând memoria celulară a unei stări ideale de relaxare şi echilibru.
Între seturile de mişcări există câteva minute de pauză, în care pacientul se odihneşte. Astfel, organismul său are timpul necesar pentru a prelucra mesajele declanşate de mişcările speciale şi a iniţia procesul de vindecare.
Rezultatele sunt de multe ori remarcabile chiar de la prima şedinţă, procesul de auto-vindecare derulându-se şi pe parcursul zilelor următoare.
De cele mai multe ori, sunt necesare doar câteva şedinţe de tratament, în cazul afecţiunilor acute. Terapeutul se poate concentra pe o problemă specifică sau se poate adresa organismului ca un întreg, într-o manieră holistica.
Diferenţa între tehnica Bowen şi celelalte terapii manuale, este că nu foloseşte manipulări în forţă. Terapeutul nu forţează organismul pacientului să execute o comandă, ci permite acestuia să întreprindă acele acţiuni necesare pentru a se auto-vindeca, în propriul său ritm.
În ce afecţiuni funcţionează TEHNICA BOWEN (TERAPIA BOWTECH)
În fiecare dintre noi există abilitatea de autovindecare.
Tehnica Bowen (Bowtech) este folositoare oricui de la nou-născuţi la persoanele de vârsta a III-a.
Bowtech este extrem de eficienta în tratarea problemelor osoase şi musculare cât şi în tratarea afecţiunilor interne.
Oferă un sprijin veritabil femeilor însărcinate şi persoanelor cu nevoi speciale. Un sportiv are altă perspectivă cu ajutorul acestei terapii atât din punct de vedere al vindecării eventualelor accidentări mult mai repede cât şi al formei mult mai bune pe care o căpăta.
Tehnica Bowen reduce foarte mult convalescenta indiferent de vechimea afecţiunii. Instalează în organism o stare de bine generală şi un plus de energie.
Afecţiuni care răspund foarte bine la Bowtech, sunt: – Umăr blocat – Probleme la genunchi – Luxaţii ale gleznei – Migrene – Dureri de cap – Stres – Tensiune – Simptome Astmatice şi Bronşite -RSI – Dureri de Spate – Sciatica, Discopatie, Hernie de disc – Imobilitate a gâtului – Leziuni datorate activităţii sportive – Atac cerebral – Alergii de primăvară – Probleme renale – Oboseala acută şi cronica – Incontinenta nocturnă
Unele dintre afecţiunile în care s-a demonstrat o ameliorare după terapia Bowen sunt: Scleroza Multiplă, Paralizie Cerebrală, Paralizie Facială Periferică, Distrofie Musculară, CFS, Mialgie Fibrinoasă, Atac Cerebral şi boala Parkinson.
Sursa: Televiziunea Medicala
1 Comment
Pingback: Terapia Bowen – tehnica neuromusculară care stimulează organismul să se vindece • VoxMedical | Viata si sanatate