Începând cu luna august a acestui an, CliniClowns România, organizaţie non-profit ce are ca scop îmbunătăţirea vieţii copiilor spitalizaţi, va dezvolta Terapia prin zâmbet şi în Iaşi.
“Susţinem demararea colaborării cu “Fundaţia CliniClowns” şi evidenţiăm impactul pozitiv pe care îl au momentele speciale petrecute de copiii internaţi în compania clovnilor – actori ce urmăresc doar să-i facă să zâmbească. Perioada spitalizării necesară activităţii medicale are un specific aparte, uneori greu de înţeles şi de acceptat de către un copil. Dacă micuţii vor zâmbi cât sunt internaţi la noi este un lucru extraordinar şi le mulţumim pentru asta” a declarat Managerul Spitalului Clinic de
Urgenţe pentru Copii “Sf. Maria” din Iasi, Dl Dr. Valentin Munteanu.
Copiii spitalizaţi nu se pot bucura de copilărie în felul în care o fac restul copiilor. Râsul, cântecele, joaca, nu mai sunt pentru ei decât amintiri. Mediul în care se află aceştia e unul ostil, concentrat pe suferinţă, boală şi pe alte aspecte practice implicite tratamentului medical. Aici intervin clovnii CliniClowns, actori profesionişti special instruiţi, care îi ajută să uite de boală. Grupaţi în perechi de câte 2, ţinând cont de starea de sănătate a fiecarui copil şi de indicaţiile medicului curant, aplică tactici de terapie prin zâmbet şi comunicare în mod personalizat. Astfel, perfuziile se transformă în duşuri hazlii, pansamentul în fluturaş, gipsul în ghetuţe cu puteri supranaturale şi tot chinul de zi cu zi este pentru câteva momente dat uitării.
“Din anul 1995 şi până în prezent am reuşit să facem fericiţi sute de copii din spitalele din Bucureşti, Braşov şi Timişoara, extinderea la Iaşi fiind o continuare firească a acţiunilor dezvoltate până acum şi o mulţumire sufletească a tuturor celor implicaţi în acest proiect. De asemenea, suntem norocoşi că ne bucurăm de susţinerea personalului medical, Dl. Prof. Enescu,
managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, printre primii care au iniţiat şi încurajat astfel de acţiuni şi parteneriate, atât în Clinica de Arsuri şi Chirurgie plastică, cât şi în spital – fiind de părere că terapia prin zâmbet este un real adjuvant al terapiei medicamentoase. Dl Dr. Valentin Munteanu, Managerul Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii “Sf. Maria” din Iaşi a îmbrăţişat iniţiativa noastră, dându-şi acordul pentru începerea colaborării” a declarat Martin
Schiere, director executiv CliniClowns România.
Extinderea CliniClowns în Iaşi a fost posibilă cu ajutorul Fundaţiei Vodafone Romania. D-na Elena Serban, Director Fundaţia Vodafone a adăugat:
“Suntem alaturi de CliniClowns România pentru că vrem să oferim copiilor o viaţă mai bună. Felicitări celor de la CliniClowns pentru tot ceea ce fac pentru copii”.
Despre CliniClowns Romania:
CliniClowns şi-a inceput activitatea în România în anul 1995, la iniţiativa dnei. dr. Alexandra Zugravescu, funcţionand ca proiect sub egida UNITER şi cu sprijinul Fundaţiei CliniClowns Olanda în calitate de sponsor principal. În anul 2008, CliniClowns s-a transformat în Fundaţia CliniClowns România, fundaţie non-profit de sine stătătoare ce îşi continuă activitatea în patru spitale din Bucureşti (Grigore Alexandrescu, IOMC, Fundeni şi Budimex), din luna decembrie a anului 2009 în Braşov, din iunie 2011 în Timisoara, iar acum şi în Iaşi.
Parteneri 2011: Eureko, Fundaţia UTI, Fundaţia Vodafone, Mediatrust.
comunicat de presa
Sursa: Televiziunea Medicala