Vă cer sprijinul, am nevoie de colaborarea dumneavoastră, fiindcă sunteți cel mai aproape de pacient! Sunt cuvintele ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, adresate medicilor de familie. Nicolăescu a anunțat la Conferința Regională de Medicină a Familiei, organizată în Mamaia, că până la jumătatea lunii septembrie 2013 ”vor fi găsite cele mai bune soluții pentru a rezolva situația distribuției cardului național de sănătate”.
“Echilibrarea componentelor sistemului sanitar este o parte esențială în cadrul reformei în sănătate, iar aici vom pune accentul pe medicina de familie, centrele de permanență și ambulatoriul de specialitate, diminuând în paralel cheltuielile cu sectorul spitalicesc, care este un mare consumator de resurse. Cred cu toată convingerea că sistemul sanitar românesc se poate schimba stimulând medicul de familie să fie integratorul sistemului medical în legătură cu pacientul. Vă cer sprijinul, am nevoie de colaborarea dumneavoastră, fiindcă sunteți cel mai aproape de pacient”, a declarat ministrul Sănătații, Eugen Nicolăescu.
Ministrul Sănătății a abordat în cadrul acestei întâlniri tema distribuirii cardului național de sănătate, precizând că, împreună cu premierul Victor Ponta, s-a convenit că distribuirea cardului să nu intre în atribuția medicului de familie. De aceea, până la jumătatea lunii septembrie 2013, spune Nicolăescu, vor fi găsite cele mai bune soluții pentru a rezolva situația distribuției cardului național de sănătate.
AtențiE! În urma discuțiilor purtate de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, cu reprezentanții SNMF și ai patronatelor medicilor de familie s-a convenit ca aceștia ”să ajute pacientul la inițializarea cardului de sănătate”, anunță Ministerul Sănătății.