De Ziua Internaţională a Autismului, celebrată în 2 aprilie la nivel global, Fundaţia „Pentru Voi” din Timişoara, va organiza acţiunea LIGHT IT BLUE , pentru a sensibiliza opinia publică în legătura cu problemele cu care se confruntă persoanele care suferă de autism.
Aşadar, clădirea Operei Române va fi luminată timp de o oră, în albastru , se va organiza un marş la care se pot alătura persoane îmbrăcate în albastru, s evor organiza desene pe asfalt, pictură pe faţă , se vor elibera în aer 100 de baloane albastre şi se vor distribui pliante şi afişe cu informaţii despre autism. „Timişoara se alătură şi de această dată marilor metropole ale lumii într-o acţiuneinternaţională de conştientizare a autismului. Încercăm să atragem atenţia asupraamplorii pe care o are autismul la nivel internaţional. Actualmente, 1 din 100 de copii este diagnosticat cu autism. Nu se cunoaşte nici cauza, nici un tratamentul pentru autism. Aşa cum poliomielita a fost provocarea anilor ‘50 şi SIDA provocarea anilor ’80, autismul este provocarea anilor 2000.” a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”.
Iniţiativa face parte dintr-o amplă acţiune organizată la nivel internţional, care presupune iluminarea în albastru a unor clădiri importante, pentru a ajuta la conştientizarea problematicii autismului şi a dificultăţilor cu care se confruntă persoanele cu TSA (Tulburări din Spectrul Autist).
În serile de 1 şi 2 aprilie, clădiri importante din America de Nord şi din întreaga lume – inclusiv Empire State Building din New York City şi Turnul CN din Toronto, Canada, îşi vor aprinde luminile albastre pentru conştientizarea autismului şi pentru a atrage atenţia asupra zilei de 2 aprilie. “Să fii autist nu înseamnă să fii neuman. Însă înseamnă să fii un străin. Înseamnă că ceea ce este normal pentru mine, nu este normal pentru alţi oameni. Sub anumite aspecte, eu sînt foarte prost echipat pentru a putea supravieţui în această lume, precum un extraterestru eşuat fără un manual de orientare… Acordaţi-mi demnitatea de a mă cunoaşte în termenii mei- recunoaşteţi faptul că sîntem în mod egal străini unii faţa de ceilalţi, că felul meu de a fi nu este doar o versiune defectă a felului vostru de a fi. Suspendaţi pentru o clipa propriile voastre prezumţii. Definiţi-vă propriii termeni. Lucraţi cu mine pentru a construi punţi între noi.” declară Jim Sinclair, persoană cu autism, citat de autismromania.ro
autor: Maria Rohnean
Sursa: Televiziunea Medicala