Tokyo, orasul gazda al editiei 2020 a Jocurilor Olimpice, a raportat marti 2.848 cazuri noi de infectari cu coronavirus, depasind cu 328 de cazuri noi recordul precedent din 7 ianuarie. Capitala Japoniei a inregistrat peste 200 de mii de cazuri de la inceputul pandemiei.
Jocurile Olimpice 2020 au inceput saptamana trecuta fara spectatori, din cauza cresterii numarului cazurilor de coronavirus. Premierul Japoniei, Yoshihide Suga, a declarat nu ia in calcul suspendarea competitiei, desi numarul de infectari din Tokyo continua sa creasca.
“Nu avem nicio grija in aceasta privinta“, a precizat premierul.
Locuitorii, indemnati sa stea in case
Yoshihide Suga le-a cerut, insa, locuitorilor orasului sa nu iasa din case decat daca este nevoie. De asemenea, premierul i-a indemnat pe oameni sa urmaresca Jocurile Olimpice la televizor.
Pana acum, in Japonia, aproape 900 de mii de persoane au fost infectate cu COVID-19, iar peste peste 15 mii au pierdut lupta cu boala, potrivit datelor de la Universitatea John Hopkins din SUA.
1 Comment
Pingback: Tokyo | Record de cazuri noi de COVID-19, inregistrat in timpul Jocurilor Olimpice. Oamenii, rugati sa nu iasa din case daca nu este nevoie • VoxMedical | Viata si sanatate