Tulburarea obsesiv-compulsiva principal obsesiva, numita deasemenea si TOC pur obsesiv, Pur-O, TOC fara compulsii evidente sau cu compulsii ascunse este o forma sau manifestare mai putin cunoscuta a TOC. La oamenii care sufera de TOC principal obsesiv exista mai putine compulsii observabile in comparatie cu cele intalnite in mod normal la forma tipica de TOC (verificare, numarare, spalarea mainilor etc.).
Desi exista comportamente de ritualizare si neutralizare, acestea sunt in principal cognitive si implica evitare mentala si ruminare excesiva.
TOC-ul (Tulburarea obsesiv-compulsiva principal obsesiva) principal obsesiv ia de multe ori forma unor ganduri intruzive inspaimantatoare de natura violenta sau alarmanta.
TOC-ul principal obsesiv a fost numit “una dintre cele mai dureroase si dificile forme de TOC”.
Cuprins:
Tulburarea obsesiv-compulsiva principal obsesiva – simptome
Cei care sufera de aceasta forma de TOC au “ganduri alarmante si nedorite care le vin dintr-o data in minte in mod frecvent” iar aceste ganduri “sunt centrate de obicei pe frica ca ar putea face ceva care nu le sta deloc in fire, ceva… posibil fatal… lor sau altora.”
Gandurile sunt “cel mai probabil de natura agresiva sau sexuala.”
Cei care sufera de TOC(Tulburarea obsesiv-compulsiva principal obsesiva) pur inteleg ca aceste frici sunt nefondate sau chiar imposibile insa anxietatea pe care o simt fac obsesia sa para adevarata si serioasa.
Oamenii care nu sufera de aceasta afectiune raspund instinctiv gandurilor sau impulsurilor bizare si intruzive considerandu-le nesemnificative si ca o variatie a gandurilor mintii umane insa cei suferinzi vor fi profund alarmati si vor incerca din toate puterile sa neutralizeze gandul sau sa evite sa aiba gandul iar.
Persoana in cauza incepe sa se intrebe in mod costant: “Sunt oare in stare de asa ceva?” sau “S-ar putea asta intampla in realitate?” sau “Sunt eu cu adevarat asa?” (desi isi da seama de obicei ca frica ei este una irationala, ceea ce ii cauzeaza si mai mult chin) si incearca din rasputeri sa scape de sau sa gaseasca un raspuns pentru gandul nedorit. Este prinsa intr-un cerc vicios in care cauta mental consolare si un raspuns definitiv.
Obsesiile sau gandurile intruzive cel mai des intalnite sunt pe urmatoarele teme:
- Responsabilitate: grija excesiva pentru bunastarea cuiva cu accent mai ales asupra vinei de a crede ca au ranit sau ar putea rani pe cineva, in mod intentionat sau din greseala.
- Sexualitate: indoieli repetate asupra propriei orientari sexuale (numit si TOC homosexual). Cei cu acesta tema prezinta niste simptome foarte diferite fata de cei care trec cu adevarat printr-o criza de sexualitate. O diferenta majora este ca cei cu TOCH relateaza ca erau atrasi de sexul opus inainte de declansarea TOCH-ului, in timp ce oamenii homosexuali, chiar daca isi reprima sentimentele, au fost mereu atrasi de acelasi sex. Intrebarea “Oare sunt gay?” ia o forma patologica. Multi oameni cu acest tip de obsesie traiesc in relatii sanatoase si implinite cu membri ai sexului opus sau ai aceluiasi sex (caz in care frica ar fi “Oare sunt heterosexual?”).
- Violenta: care implica o frica permanenta de a rani pe sine sau persoane iubite sau frica de a fi un pedofil si de a putea rani un copil.
- Religie: care se manifesta prin ganduri intruzive sau impulsuri legate de blasfemie sau sacrilegiu.
- Sanatate: care include frica de a contracta sau de a avea o boala (in mod diferit de ipohondrie) prin mijloace aparent imposibile (de exemplu atingerea unui obiect care a fost atins de o persoana bolnava) sau neincrederea in diagnosticul unui test.
- Relatii: in care o persoana aflata intr-o relatie romantica incearca in mod constant sa evalueze justificarea de a fi sau a ramane in acea relatie. Include ganduri obsesive de felul: “Cum stiu ca asta e dragoste adevarata?”, “Cum stiu ca el/ea e persoana potrivita?”, “Sunt atras/a destul de mult de aceasta persoana?”,“Sunt cu adevarat indragostit/a de aceasta persoana sau e doar dorinta fizica?” sau “Ma iubeste cu adevarat?” sau preocupari obsessive in legatura cu ceea ce sunt percepute ca defecte ale partenerului.
Agonia de a incerca sa ajungi la o certitudine duce la un ciclu intens si nesfarsit de anxietate pentru ca nu poti ajunge la un raspuns definitiv.
Tulburarea obsesiv-compulsiva principal obsesiva – diagnosticare si tratament
Cei care sufera de TOC principal obsesiv ar putea parea normali si functionali ca indivizi insa de fapt ei petrec foarte mult timp ruminand, incercand sa rezolve sau sa gaseasca un raspuns intrebarilor care ii chinuie.[2][6]
De exemplu, un gand obsesiv de genul “L-as putea ucide pe Bill cu acest cutit” este urmat de o interpretare gresita si catastrofica a gandului, de exemplu “Cum pot sa am un asemenea gand? in sinea mea s-ar putea sa fiu un psihopat.”
Ca urmare persoana respectiva ar putea sa navigheze tot timpul pe internet citind numeroase articole care definesc psihopatia. Acest ritual, menit sa reasigure, nu va aduce, in mod ironic, nicio clarificare si ar putea sa exacerbeze intensitatea cautarii unui raspuns. Sunt prezente numeroase prejudecati cognitive corespondente, printre care fuziune gand-actiune, considerarea unor ganduri ca fiind supra importante sau nevoia de a avea control asupra gandurilor.
In ciuda faptului ca aceste ganduri intruzive pot parea extrem de reale si impunatoare individului, persoana suferinda nu va duce probabil niciodata la bun sfarsit actiuni legate de acele ganduri, chiar daca se crede in stare de asta. Unul dintre motive este pentru ca persoana va face tot ce-i sta in putin ta sa evite circumstantele care pot declansa gandurile intruzive.
Tulburarea poate trece usor neobservata de multi clinicieni deoarece seamana indeaproape cu simptome ale tulburarii de anxietate generalizata si nu include comportamente compulsive, observabile. “Succesul” clinic este atins atunci cand cel care sufera de TOC pur devine indiferent la nevoia de a raspunde intrebarii. Desi multi clinicieni vor incerca in mod gresit sa reasigure pacientul si sa-l ajute sa ajunga la un raspuns definitiv (ceea ce se intampla ca o consecinta nefericita a faptului ca unii terapeuti trateaza TOC-ul principal obsesiv ca pe o tulburare de anxietate generalizata), aceasta metoda nu face decat sa contribuie la intensitatea si durata ruminarii acestuia, deoarece creierul afectat de TOC(Tulburarea obsesiv-compulsiva principal obsesiva) va gasi cel mai probabil cai de a “pacali” persoana sa nu accepte reasigurarile, negand orice usurare temporara si perpetuand ciclul obsesiv.
Cel mai eficient tratament pentru TOC-ul principal obsesiv pare a fi terapia cognitiv-comportamentala (mai exact prevenire prin expunere si raspuns) ca si terapia cognitiva care poate fi sau nu combinata cu medicamente cum ar fi cele din clasa SSRI. Unii cercetatori considera ca cei care sufera de TOC fara compulsii evidente sunt mai rezistenti decat cei care sufera de TOC traditional la terapia de prevenire prin expunere si raspuns si de aceea aceasta terapie are rezultate mai slabe decat terapia cognitiva.
Terapia de prevenire prin expunere si raspuns pentru TOC-ul principal obsesiv este teoretic bazata pe principiile clasice de conditionare si suprimare.
“Spinul” se prezinta de cele mai multe ori sub forma unei intrebari extrem de importante sau a unui scenariu dezastruos. Este nevoie de un raspuns care se adreseaza spinului intr-un fel care lasa loc ambiguitatii. “Daca nu-mi amintesc ce am mancat ieri la micul dejun mama mea va muri de cancer!” Folosind procedura antidotului, un raspuns cognitiv ar fi unul in care subiectul accepta aceasta posibilitate si este dispus sa-si assume riscul ca mama sa va muri de cancer sau ca intrebarea va reveni pentru totdeauna. Nu se depune niciun efort pentru a raspunde direct intrebarii pentru a ajunge la o solutie definitiva. Intr-un alt exemplu, spinul ar putea fi “Poate ca i-am spus ceva ofensator sefului meu ieri.” Un raspuns recomandat ar fi: “Poate ca i-am zis. Voi trai cu aceasta posibilitate si-mi voi asuma riscul ca poate voi fi concediat maine.” Folosind aceasta tehnica este imperativ sa se faca distinctia intre raspunsul terapeutic si ruminare. Raspunsul terapeutic nu incearca sa raspunda intrebarii ci sa accepte nesiguranta dilemei nerezolvate.
Terapia prin acceptare si dedicare este o abordare mai noua care este folosita pentru a trata TOC-ul (Tulburarea obsesiv-compulsiva principal obsesiva) principal obsesiv ca si alte tulburari mentale (anxietate, depresie etc.).