Proiectul ”Specializare pentru performanţa, eficacitate şi răspuns în domeniul transplantului de organe – S.P.E.R.”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU/81/3.2/S/59616), a parcurs cu succes primele 15 luni de implementare.
Acest proiect este derulat în perioada 1 Septembrie 2010 – 31 August 2012, de către Fundaţia Dan Setlacec din Bucureşti, în calitate de coordonator (solicitant), împreună cu 6 instituţii partenere: Fundaţia pentru Transplant din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, Institutul de Virusologie „Stefan S. Nicolau” din Bucureşti, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.
Proiectul S.P.E.R. vizează realizarea unui sistem de formare profesională specializată, pentru a creşte nivelul de competenţă a îmbunătăţi adaptabilitatea personalului medical din unităţile medicale autorizate pentru efectuarea de transplanturi, din regiunile Bucureşti Ilfov, Vest, Sud-Est, Nord-Vest, Sud-Vest. Implicit, aceste demersuri vor spori accesibilitatea sistemelor de transplant pentru pacienţii din România.
Grupul-ţintă este format din peste 250 de medici rezidenţi, medici specialişti în chirurgie generală, anesteziologie, nefrologie, gastroenterologie, medicina de laborator, anatomie patologica, imunologie de transplant, medici coordonatori de transplant, precum şi asistenţi medicali.
Proiectul S.P.E.R. modernizează procesul actual de instruire a specialiştilor pentru transplant, prin abordare interdisciplinară a conţinutului şi tehnici de instruire combinate: formare profesională faţă în faţă şi e-learning.
Programele de instruire faţă în faţă – cerere peste aşteptări
Până în prezent, peste 200 cursanţi au parcurs mai multe module ale programelor de instruire faţă în faţă din Proiectul ”Specializare pentru performanţă, eficacitate şi răspuns în domeniul transplantului de organe – S.P.E.R.”.
Echipa de implementare s-a confruntat cu un număr mare de cereri de înscriere la cursuri, în special din partea tinerilor specialişti, ceea ce demonstrează utilitatea şi importanţa Proiectului S.P.E.R. pentru resursele umane din sistemul medical. Este îmbucurător faptul ca aceştia îşi doresc să facă parte din avangarda sănătăţii în România, sub aspectul cercetării, inovaţiei şi aptitudinilor de transplant, atât pentru binele pacienţilor, cât şi pentru prestigiul medicinei româneşti la standarde europene.
Data fiind limită aprobată a numărului de beneficiari şi a bugetului proiectului, aplicanţii sunt selectaţi pe baza de: scrisoare de solicitare, formular de înregistrare, CV, recomandări, alte criterii specifice pentru fiecare categorie de curs şi scrisoare de accept din partea unităţii medicale din care provine solicitantul, copie după diplomele de absolvire care să certifice gradul de calificare al aplicantului. Se verifica totodată şi creditele obţinute de aceştia pe baza activităţii profesionale desfăşurate, iar rezultatul selecţiei se comunica individual prin e-mail. Înscrierile se fac cronologic, pe baza formularului de înregistrare completat online la www.transplant-sper.ro – secţiunea Cursuri.
Accesul la cursuri este gratuit, iar pentru participanţii din afara localităţii în care se desfăşoară cursul se asigură decontarea transportului, a cazării şi mesei pe perioada desfăşurării cursurilor, în anumite baremuri, datorită cofinanţării proiectului din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013.
Tematica integrală a a programelor de instruire faţă în faţă este următoarea:
Cursul 1 – „Instruirea coordonatorilor de transplant” durează 24 de zile şi cuprinde 4 module: Modulul 1 –Lărgirea criteriilor de acceptare a donatorilor de organe şi a organelor pentru transplant. Modulul 2 –Donarea de organe şi tesuturi de la donatorul viu. Modulul 3 –Aspecte etice şi legislative ale donarii şi transplantului de organe şi tesuturi. Modulul 4 –Decesul şi donarea de organe.
Cursul 2 – „Terapii regenerative prin transplant de celule” durează 42 zile şi include 7 module, astfel: Modulul 1– Consideraţii generale asupra celulelor stem. Modulul 2 –Celule stem adulte. Modulul 3 –Celule stem hematopoietice. Modulul 4 –Transplantul de celule stem de la donor neinrudit. Modulul 5 –Manipularea in vitro a celulelor stem. Aplicatii clinice. Modulul 6 –Aspecte de etică şi siguranţă privind aplicaţii clinice cu celule stem. Modulul 7 –Noţiuni de bioinginerie tisulara.
Cursul 3 – „Prelevare de organe” are o durată de 20 zile şi cuprinde 4 module: Modulul 1 – Managementul donatorului de organe. Modulul 2 – Prelevarea de organe. Prezervarea organelor abdominale. Modulul 3 – Tehnici chirurgicale: hands on. Modulul 4 –Demonstraţii practice in cadrul unui workshop.
Cursul 4 – „Pregătirea asistenţilor medicali pentru activitatea de transplant” durează 12 zile, fiind împărţit în 3 module: Modulul 1 –Pregatirea echipamentelor necesare in sala de operaţii pentru prelevarea de organe. Modulul 2 –Activitatea asistentului medical instrumentar in timpul prelevarii de organe. Modulul 3 – Activitatea asistentului medical instrumentar in timpul transplantului.
Cursul 5 – „Formarea anesteziştilor pentru activitatea de transplant” are o durată de 12 zile şi cuprinde 3 module, cu următoarele teme adaptate specializării anesteziologice: Modulul 1 –Detectarea potentialilor donatori. Diagnosticul de moarte cerebrala. Modulul 2 – Menţinerea donatorului de organe aflat în moarte cerebrală. Managementul intraoperator pentru prelevarea de organe. Modulul 3 –Aspecte etice şi legale în procesul de donare.
Cursul 6 se refera la „Utilizarea şi administrarea sistemului de instruire continuă online”, durează 3 zile şi este destinat exclusiv reprezentanţilor institutiilor partenere, în special formatorilor din proiect, care vor furniza şi vor încarcă materialele pe platforma de e-learning.
Aparitia volumului „Transplantul hepatic” – o premiera in România
Răspunzând exigentelor comunităţii ştiinţifice medicale, dar şi nevoilor practice ale domeniului chirurgiei de transplant care aşteptă de multă vreme o astfel de lucrare, a fost publicat recent în cadrul Proiectului S.P.E.R. volumul “Transplantul hepatic”, care constituie o premieră pentru literatură de specialitate din România.
Monografie ştiinţifică originală validată de Academia Română, lucrarea a fost realizată prin contribuţiile ştiinţifice valoroase ale celor 29 de autori, majoritatea formatori în Proiectul S.P.E.R., sub coordonarea prof.dr. Irinel Popescu, care este managerul Proiectului S.P.E.R. şi totodată autorul primului transplant hepatic reuşit în România.
Volumul este pus gratuit la dispoziţia specialiştilor din grupul-ţintă al proiectului, alături de suporturile de curs pe care aceştia le primesc la fiecare modul. Lucrarea împlineşte astfel un dublu scop: diseminarea, în rândul grupului-ţintă, a unei părţi din informaţia ştiinţifică chirurgicală utilizată în Proiectul S.P.E.R., dar şi evidenţierea unui rezultat concret al cofinanţării primite de la Uniunea Europeană din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013.
Perspective în 2012
Proiectului ”Specializare pentru performanţă, eficacitate şi răspuns în domeniul transplantului de organe – S.P.E.R.” va continua în următoarele luni atât derularea modulelor de curs, cât şi seria evenimentelor planificate în proiect, cu alte 8 conferinţe şi workshop-uri aplicative, ce urmează a fi anunţate. În primăvara 2011, a avut loc conferinţa ”Terapii Celulare”, care şi-a dovedit succesul prin consistenţa dezbaterilor purtate de cei peste 100 de participanţi, dar şi prin prestigiul specialiştilor invitaţi şi printr-o bună vizibilitate în presă.
Pentru perioada de implementare de 24 de luni, bugetul Proiectului S.P.E.R. are valoarea de 5.988.220,70 lei.
Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul proiectului www.transplant-sper.ro .
Date de contact:
Fundatia „Dan Setlacec”
(coordonare Proiect „Specializare pentru performanta, eficacitate si raspuns in domeniul transplantului de organe – S.P.E.R.”)
Prof.Dr. Irinel Popescu – Manager Proiect
Dr. Simona Dima – Presedinte Executiv al Fundatiei „Dan Setlacec”
Telefon: 021-275.07.80
Email: office@transplant-sper.ro
Website: www.transplant-sper.ro
Sursa: Televiziunea Medicala