Un nou tip de medicament care ajută sistemul imunitar să distrugă cancerul este testat pe oameni pentru prima dată.
Un studiu de 26 de pacienti cu cancer pancreatic a demonstrat deja rezultate încurajatoare.
Oamenii de stiinta de la Universitatea din Southampton au dezvoltat un tratament într-o încercare de a aborda tipuri de cancer, cum ar fi cele ale pancreasului, cele din zona capului si gâtului, care sunt destul de greu de tratat cu tehnologiile disponibile.
Noul medicament acționează prin creșterea capacității sistemului imunitar să recunoască și să atace tumorile
Cercetările recente au sugerat că multe tipuri de cancer pot opri celule ale sistemului imunitar, lăsându-le în imposibilitatea de a urma cursul lor firesc de a ataca tumoarea şi oprirea creşterii sale.
Noul medicament, care se numește ChiLob 7/4, are rolul de a reactiva aceste celule imunitare prin creșterea numărului lor. Prin crearea acestui vaccin medicii spun că ei determina celulele imunitare să identifice cancerul şi să ţintească celulele afectate.
Un studiu de 26 de pacienti cu cancer pancreatic a demonstrat deja rezultate incurajatoare, iar acum, oamenii de ştiinţă vor iniţia un nou studiu clinic, finanţat de Uniunea Europeană cu 5 milioane de lire sterline, pentru a putea testa tratamentul pe un eşantion mai mare.
Noul medicament face parte din tratamentele anticancer folosite în imunoterapie care încearcă, mai curând, să determine sistemul imunitar al pacientului să atace tumorile, astfel încât acesta să nu fie nevoit să se bazeze doar pe chimioterapie sau radioterapie.
„Noi credem că ChiLob 7/4 ne poate asigura un spectru larg de tratamente, spre deosebire de noile medicamente anticancer care sunt create doar pentru anumite tipuri de cancer. Acest lucru face ca medicamentele create anterior să fie foarte scumpe. Noi credem că multe cancere au în ele celule imunitare care au încercat să reacţioneze împotriva tumorii, dar care au fost dezactivate. Aşadar, dacă noi le reactivăm acestea ar trebui să distrugă cancerul, mai ales atunci când vom folosi tratamentul în combinaţie cu altele”, a declarat Martin Glennie.
De asemenea, Glennie a declarat că speră ca ChiLob7-4, un al medicament similar la care lucrează oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Southampton, să înceapă să fie utilizat pe scară largă în următorii 5 ani, dar asta doar dacă studiile clinice vor da rezultate favorabile.
„Până acum am constatat că tratamentul produce simptome asemănătoare gripei, dar acestea sunt slabe comparativ cu efectele secundare ale chimioterapiei şi în plus, ele dispar odată ce dispar anticorpii. Credem că acest tip de medicamente ar putea fi utile mai ales pentru cancerele dificil de tratat, dar nu excludem folosirea lor pentru toate timpurile de cancer”, a mai declarat prof Glennie.
sursa: http://www.telegraph.co.uk/