Prima ediţie a Conferinţei Naţionale Actualităţi în Hipertensiunea Arterială va avea loc în data de 10 septembrie 2011, la World Trade Center, sala New York, Bucureşti. Evenimentul este organizat sub egida Societăţii Române de Medicină Internă. Printre moderatorii Conferinţei Naţionale Actualităţi în Hipertensiunea Arterială se numără prof.univ.dr. Ion Bruckner şi prof.univ.dr. Eduard Apetrei.
Hipertensiunea arterială este la nivel naţional, conform specialiştilor, o importantă problemă de sănătate publică, care afectează peste 40% din populaţia adultă a României, de aceea este importantă organizarea anuala a unui eveniment ştiinţific de referinţă, prin care medicii de familie, interniştii, cardiologii, nefrologii precum şi medicii rezidenţi să se familiarizeze cu modelele eficiente şi moderne de management ale afecţiunii. De asemenea, medicii trebuie să cunoască cele mai noi metode de diagnostic şi tratament, de la unii dintre cei mai importanţi specialişti de hipertensiune arterială din România. Statisticile ne demonstrează importanţa diagnosticării precoce a hipertensiunii arteriale de către medicii de familie, internişti, cardiologi şi nefrologi. Este necesară informarea şi educarea continuă a medicilor cu privire la metodele de diagnosticare şi de tratament, pentru a creşte speranţa de viaţă în cazul persoanelor afectate de bolile cardiovasculare. Hipertensiunea arterială este o afecţiune ce poate fi tratată.
Conferinţa Naţională Actualităţi în Hipertensiunea Arterială urmăreşte să prezinte noutăţile în materie de diagnostic şi tratament în hipertensiunea arterială, dar şi să analizeze corelarea hipertensiunii arteriale cu alte afecţiuni precum: accidentul vascular cerebral, diabetul zaharat, cardiopatia ischemică, insuficienţa renală etc.
Programul ştiinţific al evenimentului este structurat pe sesiuni care vor avea ca principale subiecte: Hipertensiunea arterială şi diabetul zaharat, Hipertensiunea arterială şi insuficienţa renală, Hipertensiunea arterială după accidentul vascular cerebral, Hipertensiunea arterială şi cardiopatia ischemică, Hipertensiunea arterială şi alte asocieri, Hipertensiunea arterială secundară. Factorul interactiv al evenimentului îl reprezintă partea aplicată a discursului ştiinţific. Prezentarea fiecărei secţiuni din cadrul programului ştiinţific va debuta cu un studiu de caz, urmat de recomandări făcute din ghidurile actuale, iar fiecare sesiune se va încheia cu discuţii cu participanţii din sală.
Ne dorim ca acest eveniment să fie o manifestare de referinţă pentru medicii şi specialiştii interesaţi de actualităţile managementului hipertensiunii arteriale, mai ales că la această manifestare vor participa, în calitate de speakeri, unii dintre cei mai importanţi medici şi specialişti din România. De asemenea, această manifestare îşi doreşte să fie un eveniment organizat anual şi dedicat prezentării de diferite cazuri precum şi a celor mai noi metode de diagnostic şi tratament în hipertensiunea arterială, a declarat prof.univ.dr. Ion Bruckner, Preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă.
Unul dintre cei mai reputaţi profesionişti în domeniu, prof.univ.dr. Eduard Apetrei, Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, a declarat că organizarea unei manifestări dedicate exclusiv hipertensiunii arteriale va genera prezentări ştiinţifice şi discuţii extrem de interesante şi de ajutor pentru toţi medicii, indiferent de specialitate.
Cei mai reputaţi speakeri şi medici de specialitate vă aşteaptă la cel mai important eveniment dedicat managementului hipertensiunii arteriale – Conferinţa Naţională Actualităţi în Hipertensiunea Arterială – organizat în data de 10 septembrie 2011, la Bucureşti.
Pentru detalii suplimentare vizitaţi site-ul: www.hipertensiune-arteriala.ro
comunicat de presa
Sursa: Televiziunea Medicala