“Acest material este destinat profesioniştilor în domeniul sănătăţii”.
Compania Recordati reprezentată în România de ArtMed International a lansat pe piaţa farmaceutică romanească Urorec® (silodosin), un produs indicat în tratamentul simptomelor tractului urinar inferior cauzate de hiperplazia benignă de prostată.
Urorec® (silodosin) este cel mai nou alfa-blocant disponibil în prezent şi demonstrează superioritate prin siguranţa şi eficienţa faţă de tratamentul existent.
Prin comparaţie cu ceilalţi alfa-blocanţi, studiile farmacologice, IN VITRO, IN VIVO pe model animal şi studiile clinice pe om demonstrează ca silodosin are cea mai mare selectivitate pentru subtipurile de adrenoreceptori α1A faţă de α1B respectiv α1D (162:1 respectiv 55:1).
„Această proprietate specifică diferenţiază semnificativ silodosin de ceilalţi alfa-blocanţi, deoarece receptorii α1- adrenergici nu sunt localizaţi doar la nivelul tractului urinar inferior, şi astfel, selectivitatea joacă un rol foarte important”, a declarat Prof. Dr. Viorel Bucuras.
În România, conform datelor furnizate de Institul Naţional de Statistică (date la 100.000 locuitori), incidenţa hiperplaziei de prostată este în continuă creştere atât la bărbaţii sub 65 ani (de la 186,01 în 2005 la 254,48 în 2009) cât şi la barbaţii de peste 65 de ani (de la 1269,52 în 2005 la 1890,22 în 2009). Incidenţa hiperplaziei benigne de prostată creşte cu varsta şi atinge un maxim după varsta de 80 ani, când unii autori descriu o incidenţă de 88%.
Hiperplazia benignă de prostată netratată în timp poate determina complicaţii severe precum retenţia acută de urină (RAU), infectii urinare, hematurie.
Ghidurile European Association of Urology (EAU Guidelines, 25th EAU Congress Barcelona 2010) recomandă alfa-blocanţii ca opţiune 1a (LE) pentru tratamentul simptomelor LUTS/BPH moderate şi severe.
Tratamentul cu Urorec® (silodosin) este eficace în tratamentul simptomelor tractului urinar inferior asociate HBP asigurând o ameliorare semnificativă atât a simptomelor iritative şi obstructive cât şi a calităţii vieţii (Chapple C.R. et. al, Eur. Urol. 2010) fiind superior tratamentului cu Tamsulosin în ceea ce priveşte îmbunătăţirea simultană a celor mai deranjante simptome (frecvenţa, nicturie şi golire incompletă) şi ameliorea nicturiei (Montorsi F, Eur. Urol. Suppl. 2010).
Administrat concomitent cu medicaţie antihipertensivă sau tratament împotriva disfucţiei erectile, Urorec® (silodosin) nu modifică semnificativ valorile presiunii sanguine oferind astfel un profil de siguranţă foarte bun.
Sursa: Televiziunea Medicala