Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, că există două variante pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor de sănătate, informeaza Agerpres.
“Sunt două variante mari şi late: ori contribuţii de la cei care nu contribuie şi nu sunt pensionari, ori contribuţii de la pensionarii sub 1.000 de lei. Nu sunt alte alte variante, trebuie să acoperi 1,4 miliarde (de euro, n.r.). Avem 850.000 de oameni care nu contribuie, dar beneficiază. Şi nu sunt pensionari. Este o mare problemă asta”, a afirmat Pambuccian.
El a arătat că parlamentarii din grupul minorităţilor urmează să ia o decizie în privinţa variantei pe care o vor susţine.
Reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale s-au întâlnit, luni, cu ministrul Finanţelor şi cu ministrul Muncii. Cei doi membri ai Guvernului le-au prezentat situaţia bugetului pe 2011.
Sursa: Agerpres