Picătura de Viață este o campanie de donare de sânge, organizată de asociația studențească AMiCUS România. Proiectul face apel către populația generală, dar în special către studenți, cărora își propune să le ridice nivelul de conștientizare a importanței actului de donare voluntară, încurajându-i să doneze și să rămână ulterior donatori periodici.
În cursul acestei săptămâni, de luni 29 – martie până vineri – 2 aprilie, campania se desfășoară în centrele de donare din 9 orașe: Arad, Brașov, București, Chișinău, Cluj, Craiova, Iași, Târgu-Mureș și Timișoara.
Indiferent de vârstă, dar mai ales dacă ești tânăr și ai energia și dorința de a-i ajuta pe cei în nevoie, ești așteptat în zilele care au mai rămas din această săptămână să dăruiești o picătură de viață. În Timișoara, între orele 8:00 și 13:00, se poate dona la centrul de transfuzie care se află pe str. Martir Marius Ciopec, nr 1 (lângă Spitalul Județean).
Să fii erou chiar nu costă mult. În plus, chiar e destul de simplu, mai ales atunci când dorința de a face ceva pentru ceilalți și o inimă mare se împletesc una cu cealaltă. Aproximativ 3 vieți sunt salvate din sângele unui singur donator și totuși, se poate face și mai mult de atât. Din bonurile pe care le primești după donare, poți să fii de ajutor cel puțin pentru încă o viață. Așa că la ieșire, nu ezita să treci pe la cutia pregătită de AMiCUS Timișoara, unde poți să lași și tu o parte din ele, cu gândul în minte la copiii din orfelinate care vor avea și ei parte de o bucurie în urma campaniei, banii strânși fiind folosiți pentru achiziționarea de lucruri necesare pentru ei. Doar împreună le putem aminti și lor că nu sunt singuri.
Hai să fim începutul unui obicei frumos! Fii și tu parte din acest proiect! Transformă picătura în infinit!
Pentru mai multe detalii legate de organizare sau despre centrele din celelalte orașe, doritorii se pot informa pe paginile de socializare a asociației AMiCUS sau pot accesa linkul: https://amicus.ro/evenimente/picatura-de-viata
*Asociația AMiCUS Timișoara face parte din Federația AMiCUS România, organizație ce a luat ființă în România în 1993. Federația are o personalitate complexă, formată din mulțimea reunită de idei, principii și acțiuni ale unor studenți din diferite universități din România.
https://www.facebook.com/AmicusTimisoara/
https://www.facebook.com/picaturadeviata/
Coordonator proiect: Casandra Chelmăgan
Contact: tel. 0757661916
e-mail: chelmaganc@gmail.com


