Societatea Drumuri Municipale Timișoara (SDM) desfășoară lucrări de reparații pe mai multe bulevarde din oraș. Urmează repararea intersecției Modern, în timpul vacanței școlare, astfel încât traficul să fie afectat cât mai puțin posibil. În august-septembrie am reparat Calea Lugojului și săptămâna viitoare reparăm și intersecția Modern. Vom lucra în special noaptea, în timpul vacanței școlare pentru a afecta cât mai puțin traficul. În cursul acestei veri și în luna septembrie am reparat prin SDM mai multe bulevarde din oraș, printre care Lugojului, Andrei Șaguna/Dorobanților, Gheorghe Lazăr și Sever Bocu (Lipovei). Lucrările la carosabil sunt finalizate de atunci, dar lucrăm și…
Author: telemed
Persoanele care vor să comercializeze diverse produse specifice Zilei Morților la porțile cimitirelor au nevoie de avize, iar cererile se pot depune la Primăria Timișoara, în perioada 21-25 octombrie. Pentru a putea obține Avizul necesar desfășurării activității de comerţ stradal în vederea comercializării produselor specifice zilei de 1 noiembrie, comercianții trebuie să depună o solicitare scrisă la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeele 8 și 9, în perioada 21-25 octombrie, actele necesare fiind: cerere tip obținută de la ghișeul 8 sau 9, camera 12, copie buletin de identitate, carte de identitate sau copie act firma (copie Certificat Unic de…
Noul corp de clădire al Clinicii ORLrsatrebuie finalizat până în decembrie 2023. În vară, în urma unor probleme avute cu vecinii care fac parte din Clanul Cârpaci, lucrările au fost sistate temporar. Acum însă se lucrează de zor. A fost turnată placa pentru primul nivel. Vă reamintim că la începutul lunii august, viceprimarul Ruben Lațcău declara că primăria nu se lasă șantajată de clanurile de romi care au acaparat o parte din patrimoniul Timișoarei. Potrivit edilului, de-a lungul timpului au existat mai multe contacte cu cei care au preluat clădirea din spatele Clinicii ORL și care au cerut primăriei și…
Densitatea sânului este un factor de risc independent în dezvoltarea cancerului de sân cu sensibilitate de detecție scăzută la screeningul prin mamografie. Aproape 26 la sută dintre cazurile de cancer la femeile aflate la menopauză au fost depistate la cele cu sâni denși. Motivul? Screeningul efectuat cu ajutorul mamografului nu a putut reliefa existența unui nodul canceros din cauza țesutului mamar dens. Din această cauza, Societatea Europeană de Imagistică a Sânului (EUSOBI) recomandă ca, în situația unui sân glandular foarte compact, în locul mamografiei clasice, să fie făcut un RMN de sân. România este pe ultimul loc în Europa în…
Ministerul Sănătăţii a facut precizari despre decesele provocate de infecţiile asociate asistenţei medicale (IAAM) la spitalele din Târgu Mureş şi Cluj-Napoca. Premierul Nicolae Ciucă le-a solicitat reprezentanţilor ministerului o situaţie punctuală privind infecţiile nosocomiale în aceste spitale, precum şi la nivel naţional. Ministerul Sănătăţii rămâne “pe deplin responsabil şi implicat” pentru controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM), se arată într-un comunicat, menţionându-se că a elaborat acte normative necesare, ghiduri de proceduri de bună practică în domeniile Microbiologiei, Epidemiologiei şi prescrierii de antibiotice şi face demersuri pentru raportarea corectă a acestor infecţii de către toate spitalele, însă este nevoie de “o…
Oamenii de știință se apropie din ce mai mult de terapii mai eficiente pentru a trata obezitatea. Obezitatea este o afecțiune care poate crește riscul unor probleme de sănătate specifice, cum ar fi diabetul de tip 2. Există diferite tipuri de grăsime care au un impact diferit asupra corpului; celule adipoase albe, de exemplu, stochează energie suplimentară, în timp ce celule adipoase brune ajută la transformarea grăsimilor în energie. Un studiu recent a constatat că metabolitul miristoilglicină a ajutat la transformarea celulelor adipoase albe în celule adipoase brune, ceea ce ar putea ajuta la pierderea în greutate. Menținerea unei cantități…
Un „pancreas bionic” ar putea îmbunătăți gestionarea diabetului de tip 1, eliminând necesitatea testării constante a zahărului din sânge. Un nou sistem automat de administrare a insulinei, descris ca „pancreas bionic”, urmărește nivelurile de glucoză din sânge ale unei persoane utilizând un monitor de glucoză, apoi eliberează automat insulina atunci când este necesar folosind o pompă de insulină. Acest dispozitiv înlocuiește necesitatea de a testa nivelurile de glucoză folosind standardul de îngrijire existent, cum ar fi testele de sânge prin pungi cu degetul, mai multe injecții zilnice de insulină sau alte pompe automate. Un nou studiu de cercetare la persoanele…
Lucrările la noua Clinică de Balneologie din Timișoara avansează. Primarul Dominic Fritz anunță că a fost finalizată structura, iar exteriorul este pregătit pentru izolarea termică. Potrivit edilului, au fost instalate lifturile, iar pe timp de iarnă se va lucra în interior. În paralel, precizează Dominic Fritz, se lucrează și la reabilitarea vechiului imobil al clinicii de Balneologie. Noua Clinică de Balneo se înalță lângă Parcul Copiiilor.Structura e gata și exterioarele sunt pregătite pentru izolarea termică. Au fost instalate lifturile și se va putea lucra pe perioada iernii în interior. În februarie anul acesta am început fundația noii clădiri și proiectul…
Un nou focar de pestă porcină a fost declarat la Parța, la o exploatație particulară. Aproximativ 30 de porci au fost îngropați în câmp, la doar 10-20 cm sub pământ, încă din luna septembrie. Ca urmare a anchetei epidemiologice şi din declarațiile proprietarului, reiese că boala era prezentă încă din primele zile ale lunii septembrie. Porcii îngropați vor rămâne pe loc şi chiar acum se lucrează la acoperirea lor prin crearea unui taluz de 3 metri înălțime, împrejmuit de gard. Dacă proprietarul ar fi anunțat din timp, probabil că nu ne-am fi aflat azi în această situație, cu 40.000 de…
Anchetă a polițiștilor în cazul a doi asistenți maternali și fiica lor, în Timiș. Oamenii legii au descins în casele acestora după ce au aflat că familia exploata prin muncă copiii pe care îi avea în plasament. Victimele, patru băieți, au vârste cuprinse între 12 și 16 ani și erau forțați să muncească la ferma asistenților maternali, spun anchetatorii. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună polițiști din cadrul B.C.C.O. Timișoara – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează trei percheziții domiciliare pe raza județului Timiş într-o cauză având ca…