Fundatia CliniClowns România, organizaţie non-profit, al cărei scop este îmbunătăţirea vieţii copiilor spitalizaţi, lansează campania de strângere de fonduri “Terapie prin Zambet pentru copiii spitalizaţi” 2011. Campania se desfăşoară în conformitate cu prevederea 2% din Codul Fiscal, prin intermediul căreia orice contribuabil poate decide că acest procent din impozitul pe venit datorat statului să fie redirecţionat către o entitate non-profit, cum este şi Fundaţia CliniClowns”. 2% nu implica nici un cost financiar suplimentar din partea contribuabilului. “Copiii bolnavi si spitalizati nu se pot bucura de copilarie in felul in care o fac restul copiilor. Rasul, cantecele, joaca, inocenta, nu mai…
Author: telemed
La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Timisoara a avut loc, o noua prelevare de organe din acest an. Este cea de-a 11-a prelevare realizată de specialistii unitatii noastre sanitare si cei din Cluj. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 63 de ani, din judeţul Timiş, cu anevrism cerebral rupt. Pacienta a fost adusă la spital, în seara zilei de 5 martie, la prânz fiind declarată moartea cerebrală. „Familia şi-a dat acordul pentru prelevarea ficatului şi a rinichilor, însă s-au prelevat doar rinichii, deoarece ficatul era cu stenoză. Aparţinătorii au înţeles într-un timp foarte scurt că pacienta nu…
În luna martie Cord Blood Center aniversează 5 ani de la prima recoltare de celule stem. Aceasta dată coincide cu prima colectare de sânge plancetar în sistem privat din România! Cord Blood Center sunt prima companie autorizată în România să ofere servicii de “family banking” de sânge placentar. Un numar de peste 45 000 de familii din Romania au apelat la serviciile acestei companii din punctele de lucru din Bucureşti şi Timişoara şi acoperind întreaga ţară prin reprezentanţii zonali din Cluj, Iaşi, Craiova, Constanţa, Brasov. În luna martie vor fi organizate mai mai multe evenimente pentru a sărbătorii acest moment…
Luna martie este Luna Internationala de Lupta Impotriva Cancerului Intestinul Gros. Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania va organiza cu această ocazie evenimente care sa atraga atentia populaţiei referitor la cancerul intestinului gros si metodele de prevenire ale acestuia. “Consideram ca o informare corecta a oamenilor cu privire la acest tip de cancer, si la orice boala, in general, este primul pas catre preventie si educare. De aceea, in cadrul acestei campanii incercam sa aducem informatia cat mai la indemana oamenilor si speram ca in acest fel sa-i determinam sa constientizeze importanta controalelor medicale periodice”, a spus Cezar Irimia,…
Un număr de 2779 de medici au solicitat în 2010 Colegiilor Medicilor Județene certificate profesionale curente (good standing) pentru a putea lucra în străinătate. Numărul cel mai mare a fost înregistrat în București – 947, urmat de Cluj – 403, Iași – 253, Timiș – 202. Medicii au declarat ca fiind cele mai frecvente destinații: Franța, Marea Britanie și Germania. Cei mai mulți medici care au solicitat certificate profesionale sunt din specialitatea Medicină Generală/Medicină de Familie, urmate de Chirurgie Generală și Anestezie Terapie Internsivă. Sursa: CMR
În cadrul Programului Comun de Acţiuni cu Instituţia Prefectului Judeţului Timiş, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş, organizează, vineri, 11 Martie 2011, cu începere de la ora 11.00, in sala Timiş a Centrului Regional de Afaceri Timişoara al CCIAT, din B-dul Eroilor de la Tisa nr. 22, seminarul – dezbatere cu tema: “Noutăţi şi reglementări privind legistaţia în domeniul sănătăţii publice”. În sprijinul mediului de afaceri, pentru prevenirea contravenţiilor, va prezenta prevederile legale: Dna. Dr. Viorica DUMITRU – Director Coordonator Adj. M[suri de prevenire a sancţiunilor contravenţionale în domeniul…
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a demarat ce-a de-a doua ediţie a campaniei “Ziua Femeii cu Hepatită”. Proiectul se va desfăşura pe tot parcursul lunii martie, în şapte oraşe din România: Braşov, Arad, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Bucureşti şi Timişoara. Campania a inceput în 2010, iar organizatorii au decis să continue şi în acest an, pentru a veni în întâmpinarea unui public cât mai diversificat. Tema din acest an este “Să recunoaştem hepatita” pentru realizarea unei informări corecte despre această boală, mai ales la nivelul angajatorilor, pentru că s-a observat o discriminare la locurile de muncă, mai mult…
650 de cadre medicale din regiunea de vest vor participa la programe de formare profesionala, in vederea imbunatatirii actului medical in tratarea pacientilor cu boli neurologice grave. Actiunea face parte din proiectul “Ora de Aur” initiat de Asociatia pentru Anestezie si Terapie Intensiva “Aurel Mogoseanu”, proiect care are la baza implementarea unui centru pilot de neuroterapie intensiva, in ceea ce priveste pregatirea profesionala si profesionala a personalului medical care intra in interactiune cu bolnavii neurochirurgicali gravi. Initiator al proiectului este Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara si partener Spitalul Municipal Hunedoara, dar vor participa si spitalele din Arad si Caras-Severin.…
Gripa este o boală acută,infecţioasă, foarte contagioasă, produsă de virusul gripal. Se manifectă prin simptome respiratorii şi fenomene toxice generale, putând evolua uneori spre forme grave. Sezonul rece favorizează îmbolnăvirile şi epidemiile de gripă (iarna, începutul primăverii), dar boala poate să apară şi în alte anotimpuri. Transmiterea : Se transmite pe cale aeriană, de la omul bolnav la omul sănătos: • Direct prin tuse sau strănut; • Indirect prin obiecte proaspăt contaminate (batistă, prosop, veselă, etc.) Contagiozitatea este mare, dar de scurtă durată ( 2 – 4 zile de la debutul bolii). Manifestare : Boala debuteaza brusc, la 1 –…
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 169 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare. Art. 1. – (1) Se aproba Planul national de paturi pentru perioada 2011-2013, asa cum urmeaza: a) pentru anul 2011, numarul total de paturi aprobat la nivel national este de 129.524; b) pentru anul 2012, numarul total de paturi aprobat la nivel national este de 125.639; c) pentru anul 2013, numarul total de paturi aprobat la nivel national este de 123.127. (2) In sensul prevederilor prezentei…