Colegiul Psihologilor din România este prima organizaţie profesională a psihologilor din România care aderă la Federaţia Europeană a Asociaţiilor Psihologilor (EFPA). La propunerea preşedintelui prof. dr. Mihai Aniței, Consiliul Colegiului Psihologilor din România a adoptat această hotărâre în ultima să şedinţă. La sfârșitul anului trecut președintele EFPA, aflat în vizită în România, prof. dr. Robert Roe a adresat o invitație preşedintelui Colegiului Psihologilor din România în vederea efectuării unei vizite la sediul EFPA.
„Este extrem de important pentru noi să facem parte dintr-o astfel de organizaţie europeană reprezentativă. Organizaţie este preocupată de reglementarea profesiei de psiholog la nivel european, de dezvoltarea profesională, de etică profesiei de psiholog. Federaţia Europeană a Asociaţiilor Psihologilor este o organizaţie extrem de puternică şi reprezentativă, care cuprinde majoritatea organizaţiilor profesionale din Europa. EFPA a rămas extrem de impresionată de reglementarea profesiei de psiholog în România. De aceea, am solicitat Consiliului CPR să aprobe aderarea la EFPA”, a declarat prof. dr. Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor din România.
EFPA este cea mai importantă organizaţie europeană şi a fost fondată în 1981, în Germania, când reprezentanţii a 12 organizaţii au elaborat primul Statut. În prezent, organizaţia numără 35 de membrii, organizaţii profesionale ale psihologilor, reprezentând aproximativ 300.000 de membri, atât psihologi practicieni, cât şi profesori şi cercetători.
Organizaţia europeană oferă o platformă de cooperare europeană în domeniile psihologiei clinice, în domeniul academic şi al cercetării. Unul dintre scopurile cele mai importante ale EFPA consta în integrarea practicii şi a cercetării şi promovarea disciplinei integrate a psihologiei.
Faptul că CPR devine membru al EFPA înseamnă recunoaştere şi promovare la nivel european, o calitate foarte bună pentru pacienţii români prin însuşirea standardelor europene, schimb de experienţă şi colaborare cu alte organizaţii profesionale ale psihologilor din Europa, lobby la nivelul Uniunii Europene.
Sursa: Televiziunea Medicala