Tehnici chirurgicale utilizate în rezecţia hepatică reprezintă titlul cursului Pre-Simpozion susţinut în cadrul celui de-al XIII-lea Simpozion şi Curs Postuniversitar al IASGO – secţiunea română organizat în perioada 25-28 aprilie 2012, în cadrul Institului Naţional de Statistică.
Cursul se va desfăşura în data de 25 aprilie, începând cu orele 08:30 la Instititutul Clinic Fundeni.
Acest curs va avea un număr limitat de participanți. Participarea fiecăruia, precum şi prezenţa la Simpozion a unor personalităţi de prim rang în domeniile chirurgiei, oncologiei și gastroenterologiei, din țară și din străinătate, vor contribui la elaborarea strategiilor viitoare în aceste domenii.
Expoziţia medicală specializată ce se va desfăşura în paralel cu lucrările Simpozionului va oferi posibilitatea unui dialog direct cu reprezentanţii acestora, precum şi un bun prilej de informare asupra noilor produse din domeniu existente în piaţă.
Sursa: Televiziunea Medicala